10 zile la Beijing

Priviți-ne: o mamă și un fiu. Două generații diferite. Mama s-a născut și și-a trăit copilăria, adolescența și o fărâmă din tinerețe într-o societate socialistă multilateral dezvoltată. Adicătelea, a trăit cu un picior în… comunism. Feciorul i s-a născut într-o țară liberă. Cu un picior în capitalism. știe despre Ceaușescu tot cam cât știe mama lui despre Stăpânul inelelor. Cei doi se întâlnesc deseori pe la câte-un colț de sfadă, ea poziționându-se în rolul de „mamă demodată”, iar el — în acela de „puști rebel”. și iată că o idee năstrușnică reușește să-i adune pe amândoi pe aceeași lungime de undă. Se îndrăgostesc amândoi de una și aceeași țară — comunistă! — pe care o descifrează împreună: ea — în calitate de reporter, el — în calitate de fotoreporter. Timp de 10 zile, Beijingul i-a unit. și-au rupt împreună pingelele, cutreierând Istorie, Prezent și Viitor. Au rostit, la unison, cuvinte de uluire, de mirare, de admirație, de încântare. Au învățat împreună să mânuiască bețișoarele, să intre smeriți într-un templu budist, să se târguiască în bazaruri nesfârșite, să răzbată prin păienjenișul metroului, să comande o ricsă sau o porție de noodles, să rătăcească prin muzee sau pe străduțe pierdute în istorie. Iar la final au fost amândoi de acord că au avut o vacanță de vis. Chiar dacă n-a durat decât 10 zile. Dar care s-au petrecut… la Beijing!