2084: Sfarsitul lumii

Deținător al unui număr impresionant de premii literare, atât franceze, cât și internaționale, scriitorul algerian Boualem Sansal este, în mod cert, una dintre vocile majore ale literaturii contemporane. Romanul său 2084. Sfârșitul lumii, tradus în 25 de țări, a primit Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015 și a fost desemnat drept cea mai bună carte a anului de către revista Lire. În Abistan, într-un sanatoriu izolat de pe muntele Ouă, Ați, bolnav de tuberculoză, primește îngrijiri. Se va vindeca, însă se va întoarce acasă tulburat după experiența călătoriei și după întâlnirea cu arheologul Nas. De la acesta află un secret ciudat, care aruncă îndoială asupra versiunii oficiale a istoriei regimului. Într-un imperiu care se bazează pe amnezie și pe supunerea totală față de Yolah, Ați simte cum se naște sentimentul libertății. Gândul că ar putea exista o Frontieră care-l desparte de altfel de oameni nu-i dă pace. Prin intermediul lui Toz descoperi rămășițele unei civilizații, iar neliniștea prinde rădăcini și mai adânci în mintea sa – a existat sau există încă o altă lume în afara Abistanului? BOUALEM SANSAL s-a născut la 15 octombrie 1949 în Teniet el Had, în Algeria. A rămas orfan de tată în 1954, iar pentru trei ani a fost crescut de bunica sa. A urmat Ecole Polytechnique d’Alger, apoi a deținut funcția de asistent și cercetător în cadrul aceleiași facultăți. A obținut titlul de doctor în economie.     Fragment din volum:       „Ați se împrietenise cu un coleg de birou, un bărbat rafinat care fusese pentru el o adevărată călăuză prin hățișurile primăriei. Îl chema Koa. Știa totul, putea totul, stăpânea arta de a le spune oamenilor exact ceea ce doreau să audă, așa că toți se bucurau să se afle în compania Iui. Nu i se refuză nimic. Corupția era la ordinea zilei în primărie, și prin urmare Koa și-o asumase drept conduită ce nu putea da greș. Învățase să trăiască din apnee în apnee, fără să lase sa, se vadă că-i lipsea aerul și fără a-l deranja să-i vadă pe cei din jur scărpinându-se și gâfâind ca niște câini. L-a învățat și pe Ați arta lui care l-a scăpat pe loc de arsurile la stomac. „Totul ține de respirație", i-a spus Koa văzându-I surâzând mulțumit. E mai simplu să nu-ți faci dușmani când ești împreună, cu alții, astfel fiecare îi asigură celuilalt spatele. Zicea: „Când ești între lupi, urli cu ei sau te prefaci ca urli, să behăi este ultimul lucru care ar trebui să-ți treacă prin cap". Koa însă avea, ce e drept e drept, și un mare defect sufletesc, era amabil, o amabilitate de nevindecat dublată de o incurabilă candoare, pe care își închipuia că o poate ascunde sub masca unui cinism înverșunat. Astfel, apărea cineva care-i plângea pe umăr pentru a obține degrabă ceea ce, de la ceilalți colegi, nu s-ar fi putut scoate decât plătind scump și așteptând îndelung. Lucrul respectiv strică piața și-i ruină colegii, dar, cum Koa le spunea exact ceea ce își doreau să audă, nu se supărau pe el, era doar rugat încă o dată și asta pentru ultima dată, să aștearnă pe hârtie cererile lor care să ajungă la ușile potrivite, iar asta se întâmplă înainte ca petenții să apuce să verse cea dintâi lacrimă.”