Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Mărquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de nerătat, un roller coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare. După primele două cărți, Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham, ambele masive pe dinafară, inepuizabile pe dinăuntru, surprinzătoare și unice în literatura noastră actuală – asta doar pentru a-mi reprima tentația unor afirmații și mai radicale –, Igor Bergler pare că face o mică pauză de respirație și se relaxează cu șase povestiri scurte. În mod paradoxal, mai mari pe dinăuntru decât pe dinafară, parte recuperate și reconfigurate din vagoanele de span rămase după șantierul celor două romane, se aliniază frumos și se manifestă în consecință cele mai năstrușnice, mai imprevizibile, mai melancolice sau mai triste și, de ce nu, mai etice categorii de draci. Dar ce sunt, până la urmă, dracii lui Igor Bergler? Sunt entități ale infernului, pedepse năprasnice pe care omul trebuie să le îndure din pricina simplă că răul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forțe ale disoluției, pentru că nu pot suporta măreția creației, sau, pur și simplu, sunt natura noastră mai mult sau mai puțin conștientă, sunt energiile noastre scăpate în libertate ori, cine știe, dacă nu chiar marea noastră șansă de a pătrunde acolo unde binele comun și gestul precaut nu ne acordă nici o șansă? Dar până la un răspuns convingător, pe care doar cititorul singur și-l poate oferi, un lucru este în afara oricărei discuții: cu aceste șase povestiri surprinzătoare, Igor Bergler, pe lângă faptul că reușește să spună și în flash-uri ceea ce a spus până acum doar în epopee, aduce și noi specimene de draci în infernul nostru literar, mult îmbunătățite față de alte produse asemănătoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta ușor. Cum nu i s-a iertat încă nici faptul că a apărut din senin, fără să întrebe pe nimeni. - Pavel Șușară Igor Bergler e un scriitor năprasnic! Forța cu care creează imagini de neuitat, lejeritatea cu care se plimba prin întreaga istorie a culturii ca prin biblioteca sa personală, un fel de Bibliotecă din Alexandria, inteligența cu care construiește niveluri de semnificații, ca pe niște veritabile cetăți Troia, îngropate una sub cealaltă, sunt impresionante. Fiecare nouă citire a acestor șase povestiri e încă și mai surprinzătoare decât cea anterioară. În acest sens, este o operă în mișcare – una care trăiește, lucrează și evoluează! O capodoperă! - Simona Epuran, Cleveland State University Despre autor: Igor Bergler, regizor, scenarist și critic de film, doctor în management, profesor de Naratologie, este cel mai bine vândut autor român din ultimii 30 de ani. Primul său roman, Biblia pierdută, deține, cu peste 150 000 de exemplare vândute, recordul postrevoluționar de vânzări în România. Drepturile de traducere pentru această carte au fost vândute în peste 30 de țări, între alte edituri, la Penguin Random House și la prestigioasă La nave di Teseo din Italia, înființată de Umberto Eco. Celui de-al doilea roman, Testamentul lui Abraham, i-au trebuit mai puțin de nouă luni pentru a atinge 100 000 de exemplare vândute. Ambele romane au primit votul publicului pentru „Cea mai râvnită carte“ a celui mai important eveniment editorial românesc – Târgul Internațional Gaudeamus –, în anii 2015 și 2017. Fragment din cartea "6 povesti cu draci" de Igor Bergler "Au trecut câteva zile până când am început să ne obișnuim cu el. Nu făcea rău nimănui, nu cerea de mâncare. De fapt, nici unul dintre noi nu l-a văzut să bage în gură ceva. Niciodată. Tot ce făcea era să fie prezent și să acționeze, din când în când, ca umbră a bunicului. Până în dimineața în care, trecând prin fața oglinzii din hol, tată l-a văzut în spatele lui, făcând aceleași gesturi pe care le făcea el, sincronizate perfect. Atunci s-a îngrozit atât de tare ca ori era moartea și nu se hotărâse încă pe cine să ia, ori avea să devină umbra lui și să îl urmărească peste tot, încât a decis că trebuia să facă ceva. A plecat la fratele lui, după ce s-a asigurat că ieșise din casă fără umbră, și i-au trebuit câteva ore bune să-l convingă pe acesta că n-o luase razna și că ce îi povestea era perfect adevărat. S-au întors împreună acasă. Nu fără ca tata să-și prelucreze fratele tot drumul, atât de tare, încât unchiul ajunsese convins de existența intrusului și, bineînțeles, a trecut prin tot procesul — de la apariția spectrală până la întâlnirea de gradul trei. Unchiul meu a fost mereu cel care rezolvă orice problemă în familia noastră, așa că au stabilit că ce aveau în față era puțin probabil să fie moartea — genul, lipsa coasei etc. — și au decis că îl aveam în casă pe Necuratul. Iar soluția pentru o astfel de apariție nu e poliția, nici salvarea, nici vreun medic psihiatru, ci de-a dreptul popă. Unchiul avea o relație cu un preot din satul în care stătea și despre care auzise povesti cum că rezolvase o problemă asemănătoare când, tot așa, pe nepusă-masă, în cotețul din curtea unui cetățean apăruse un domn bătrân, cu niște aripi exagerat de mari. Or, în cazuri de felul ăstă experiența e decisivă. Nu numai că părintele nu i-a privit ciudat, dar a crezut tot ce a auzit, de la primul la ultimul cuvânt, și s-a oferit, așa cum se cuvine, să-i însoțească."
