A 6-a extinctie

A 6-a extincție. O istorie nenaturală a Pământului În ultimele 500 de milioane de ani, au existat cinci extincții în masă, când diversitatea vieții pe Pământ a scăzut brusc și în mod dramatic. Oamenii de știință din toată lumea monitorizează în prezent cea de-a șasea extincție, despre care s-a spus că va fi cea mai devastatoare de la impactul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor. De data aceasta, cataclismul suntem noi.   Într-un stil care este, în același timp, sincer, amuzant și plin de informații, Elizabeth Kolbert ne explică de ce și cum au alterat oamenii viața pe planeta Pământ, într-un mod în care nu a mai făcut-o nici o altă specie. Împletind date obținute în urma unor studii multidisciplinare, descrieri ale speciilor fascinante care au dispărut cândva și istoria extincției ca un concept de sine stătător, Kolbert ne oferă o relatare emoționantă și exhaustivă a disparițiilor care au loc chiar sub ochii noștri, demonstrându-ne că a șasea extincție este foarte probabil să devină cea mai importantă moștenire pe care o va lăsa omenirea, forțându-ne să regândim problema fundamentală despre ceea ce înseamnă să fii om. Elizabeth Kolbert este jurnalistă și scriitoare americană, profesoara la Williams College. Este un observator atent și un comentator cu experiență al problemelor de mediu pentru revista The New Yorker. A primit Premiul Pulitzer pentru Nonficțiune în 2015, pentru cartea A șasea extincție. Fragment din volum "A 6-a extincție. O istorie nenaturală a Pământului" de Elizabeth Kolbert:   "În 2004, un grup de oameni de știință a decis să folosească relația dintre specie și areal ca să genereze o estimare de „prima mână" asupra riscului de extincție presupus de încălzirea globală. La început, membrii echipei au cules date asupra marjelor actuale, pentru mai mult de o mie de specii de plante și de animale. Au corelat marjele cu condițiile climatice din prezent. În final, și-au imaginat două scenarii extreme. Într-unul, toate speciile erau inerte, asemenea copacilor Ilex din loturile lui Silman. Pe măsură ce au crescut temperaturile, acestea au rămas pe loc și, în majoritatea cazurilor, arealul lor climatic s-a micșorat, uneori dispărând cu totul. Proiecțiile fundamentate pe acest scenariu privind „nondispersia" au fost destul de pesimiste. Dacă încălzirea ar fi menținută în limite minime, echipa a estimat ca între 22 și 31% dintre specii ar fi „condamnate la extincție" până în anul 2030. Dacă încălzirea ar ajunge în punctul maximal posibil — o cifră care, acum, pare prea mică -, până la mijlocul acestui secol, între 38 și 52% dintre specii ar dispărea. „Iată cum altfel ai putea înțelege acest lucru", mi-a spus un paleontolog de la Universitatea Berkeley din California, Anthony Baronsky, care a redactat rezultatele studiului. „Uită-te în jurul tău. Acum, distruge jumătate dintre lucrurile pe care le vezi. Hai, fii mai bună și distruge doar un sfert dintre ele. Despre asta vorbim." După un alt scenariu, mai optimist, speciile imaginate sunt foarte mobile. De data aceasta, temperaturile au crescut, dar creaturile au putut coloniza arealuri noi, care îndeplineau condițiile climatice la care sunt adaptate. Chiar și așa, multe specii nu mai au încotro să se ducă. Pe măsură ce planetă s-a încălzit, condițiile, cu care erau ele obișnuite au dispărut cu totul. („Climatele dispărute" sunt, în mare parte, cele de la tropice.)”