Eugen Istodor: Care-s tabieturile ultimei veri petrecute acolo? Cristian Pepino: Cele impuse de mândra mea: pe la 7, baie în mare contra mahmurelii. Între 10 și 1, citit, scris sau desenat în curte, la umbră. Pe la 1 gătit prânz, în general cartofi prăjiți cu ochiuri. Plaja și baie în mare după-amiază, de la 4 până la apus. Grătar seara, în curte, sprițuri și taclale cu prietenii până spre dimineață. Uneori o baie în mare noaptea dacă eram destul de matoli. Uneori noctiluca — adică alge fosforescente — sau perseide — stele căzătoare. Nimic deosebit. — Interviu în Cațavencii, iulie 2015 Succesul primei Cărți de la Vama Veche, ca și reacțiile publicului — criticile mai mult sau mai puțin subiective ale prietenilor, aprecierile unor personalități cu renume sau ale unor cititori complet necunoscuți — l-au obligat, practic, pe Cristian Pepino să scrie o continuare. În A doua carte de la Vama Veche, vă veți întâlni cu o parte din personajele pe care deja le cunoașteți: Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Nuni Anestin, Francois Pamfil, Mircea Florian, Dădu Bucur, Decebal Scribă, Dimi Simon, chiar și Edmondo…, dar și cu fața lui Pacepa, Adrian Păunescu, Paul Everac, prietenii prietenilor familiei Medrea sau misteriosul Dodo. Veți revizita, firește, locurile mitice — Doimai, Mamaia-sat, Vama Veche. Veți auzi, în plus, „Poveștile de seară“ de la Vamă, unele extraodinare. Și se prea poate că noua carte a lui Cristi Pepino să vă amuze, să vă încânte, să vă farmece încă mai mult decât prima. Fragment din cartea "A doua carte de la Vama Veche" de Cristian Pepino "Dodo După cum se știe, Dodo a fost o pasăre ciudată care a dispărut. Dar într-o zi, la Mamaia-sat (dispărută și ea astăzi), am cunoscut o persoană poreclită chiar Dodo. Era un bătrânel foarte simpatic, foarte generos și foarte suferind, adus la Mamaia-sat în fiecare vară de către un grup de rude și prieteni. Mai întâi venea mașina cu șofer, care transportă o doamnă pe care o porecliserăm Căpitanul (din pricina chipiului de căpitan de vapor pe care-l avea pe cap tot timpul și mai ales pentru felul ei milităresc de-a se purta). Ea nu discută, nu ruga, ci dădea ordine la care toată lumea se supunea. Căpitanul venea deci prima, cu mașina încărcată de bagaje, aparatură și bunătăți pentru prieteni. Apoi, la ordinele ei, firește, mașina plecă înapoi la București să-l aducă și pe Dodo la mare. Ceea ce urmează face parte dintre chestiile stranii pe care le-am trăit. Și nu știu cum se face, dar am văzut multe Iucruri ciudate la viața mea. "
