Unsprezece ani. Atât petrecuse înfruntând continuu una din angoasele lui cele mai mari, Tribunalul. Copil fiind, și-l imagină ca pe un fel de heleșteu greu mirositor, negru, plin de broaște orăcăitoare nevăzute și hulpave. Mânca oameni, pe oricine se încumetă să intre în apele lui unsuroase dar, cel mai mult și mai mult, broaștelor le plăcea să mănânce părinți. Părinții lui intraseră până în gât în nămolul heleșteului și nu au mai ieșit vii de acolo. I-au mâncat broaștele flamânde. Iar R. era mult prea mic și slab pe vremea aceea ca să-i poată salva. De atunci a rămas cu o frică viscerală de Tribunal. Înghițea părinți.
