Abisul luminat

M-am ghemuit din nou pe scândură; dârdâiam de frig în vestonul meu subțire. Încercam să mă rog. Dar în locul rugăciunilor obișnuite de seară, îmi veneau tot mereu în gând cuvintele Psalmului, cu care niciodată până atunci nu mă rugasem: De profundis clamavi ad te Domine… Din străfundul abisului am strigat, Doamne, către tine… Nu știam, neștiutorul de mine, că eram încă departe de acele ultime profunzimi, de acel străfund al abisului, că abia căzusem într-o groapă nu prea adâncă și că aveam să mă prăvălesc cu timpul pe povârnișuri tot mai abrupte, să mă prăbușesc prin râpe din ce în ce mai prăpăstioase, nici nu bănuiam măcar cât de lungă era calea pe care o aveam de străbătut printr-un labirint tot mai întunecos până să dau de lumină.” - Nicolae Balotă Dacă Nicolae Balotă ar fi reușit să finalizeze tetralogia memorialistică pe care o proiectase (I. Tinerețe fără bătrânețe…; II. Caietul Albastru; III. Abisul luminat; IV. și viața fără de moarte…) aceasta ar fi putut deveni „marea operă a începutului de mileniu în literatura română”, așa cum își dorea autorul. Abisul luminat, urmând Caietului Albastru (ediția I, 1998), deși neterminat, este o operă ce depășește granițele literaturii memorialistice, fiind o „operă de autoficțiune”, în viziunea autorului ei, ce cuprinde întreg universul recluziunii; o (re)construcție a perioadei de detenție (1956-1964). Cele trei cărți care o compun, Preludiu la o coborâre în infern, Interludiu tragicomic și Destine deviate, se constituie într-un rechizitoriu al efectelor devastatoare pe care venirea comuniștilor la putere le-a avut asupra a tot ce însemna Cultura: „Revoluția socialistă, în realitatea ei, trăda un nihilism cultural.”, spune Nicolae Balotă. Abisul luminat este o lectură care te convinge că Iubirea poate converti întunericul ignoranței, al urii și al oricăror acțiuni opresive în lumina speranței și a frumosului artistic. - prof. dr. Carmen Elena Andrei