Absenții, care reprezintă adevărata consacrare a autorului, este un roman grav și loial, subtil și inteligent, al unei conștiințe surprinse în plină acuitate a crizei morale, un roman în sensul exact al cuvântului, întrucât concentrează în sine o viziune, nu numai originală, dar și amplu integratoare, în fața căreia situațiile, faptele, detaliile, însoțite de o iradiație intelectuală și afectivă, devin subsumabile (...) Paradoxal, deși eroul trăiește senzația permanentă a crizei sale, senzația unei "sufocări", sentimentul dominant pe care ni-l transmite cartea e cel al unui aer pur; aceasta în ciuda climatului de oboseală, de epuizare și "înfrangere" în care trăiește eroul lui Buzura.
