Cartea Absolut tot PDF

    Boala lui Maddy, protagonistă cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.     Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.     Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.     Fragment din romanul "Absolut tot" de Nicola Yoon:     “— Olly, unde sunt paturile noastre? Unde dormim?     Olly pare confuz pentru un moment, până când observă ceva.     — A, te referi la asta?     Se duce înspre ceea ce am crezut că e un dulap imens, apucă cele două mânere care se află mai sus și trage de ele pentru a dezvălui patul.     — Voilă, spune el. Însuși prototipul timpurilor noastre, eficientă în economisirea spațiului. Vârful stilului și al confortului, al accesibilității și al eficacității. Îți prezint patul Murphy!     — Cine e Murphy? întreb eu, încă surprinsă ca un pat a ieșit din perete.     — Inventatorul acestui pat, spune el și-mi face cu ochiul.     Cu patul desfăcut, camera pare chiar mai mică. Amândoi ne holbam la el mai mult decât e necesar. Olly se întoarce ca să mă privească. Încep să roșesc chiar dinainte să spună:     — Doar un singur pat.     Vocea lui e neutră, dar privirea lui, nu. Privirea din ochi lui mă face să roșesc mai tare.     — Așa deci, spunem amândoi în același timp.     Râdem stingheriți, niște râsete jenate, apoi râdem cu adevărat pentru că suntem așa de stingheriți și jenați.     — Unde e ghidul ăla? întreabă el, rupând într-un sfârșit contactul vizual și prefăcându-se că se uită prin cameră.    Îmi ia rucsacul și răscolește prin el, dar scoate Micul Prinț, în loc de ghidul turistic.     — Văd c-ai adus strictul necesar, mă tachinează el, fluturând cartea prin aer.     Se urcă în mijlocul patului și începe să sară ușor. Arcurile lui Murphy protestează zgomotos.     — Nu e asta cartea ta preferată din toate timpurile? spune răsucind cartea pe toate părțile. Pe asta ne-au pus s-o citim în clasa a zecea. Sunt destul de sigur că n-am înțeles-o.     — Ar trebui să încerci s-o citești din nou. Înțelesul i se schimbă de fiecare dată.     Se uită în jos spre mine.     — Și de câte ori ai cit...     — De câteva ori.     — Mai mult sau mai puțin de douăzeci de ori?     — OK, mai mult decât de câteva ori.     Zâmbește larg și deschide cartea la a doua copertă.     — Proprietatea lui Madeline Whittier.     Da mai departe la pagina de titlu și continuă să citească.     — Recompensă pentru cine o găsește. O vizită cu mine (Madeline) la un anticariat. Să faci snorkeling împreună cu mine (Madeline) în Molokini, pentru a identifica peștele simbol al statului Hawaii.     Nu mai citește cu voce tare, dar continuă în gând.     — Când ai scris asta? întreabă.     Încep să mă urc în pat, dar mă opresc când camera se clătină puțin. Mai încerc o dată, dar un val de amețeală mă dezechilibrează.     Mă întorc și mă așez cu spatele la el. Inima mi se strânge atât de tare în piept, încât mi se taie răsuflarea.     Olly apare imediat pe partea mea a patului.”