Acolo unde incepe singuratatea

Mihaela Malea Stroe a fost intoarsa mereu catre fata grava a poeziei. Meditativa si elegiaca, ea trece cu usurinta de la lirica de notatie la cea de viziune, de la poeziile de dragoste adresate unui partener devenit amintire la tablourile apocaliptice dominate de imaginile de prabusire. Se lasa oripilata de filmul deconcertant al cotidianului, care poarta semnele nelinistitoare ale unui sfarsit de civilizatie, da glas uneori intrebarilor nelinistite despre rosturile mai adanci ale vietii si ale scrisului, alteori trairilor religioase. Si nu se sfieste sa scrie "cu sentiment" intr-o epoca literara, si nu numai, in care locul emotiei este luat tot mai mult de senzatie, iar cel al cuvantului - de interjectie. Versurile ei sunt prin excelenta lirice si imi amintesc de o vorba a lui Darie Magheru care obisnuia sa spuna: "poezie e atunci cand iti curge sange din nas". Iar in cazul Mihaelei Malea Stroe sangele este albastru, caci, pentru ea, poezia ramane un mestesug aristocratic, ca pentru toti poetii "de moda veche" (in sensul bun al cuvantului). - Octavian Soviany