• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Ediție îngrijită, traducere din limba franceză, nota asupra ediției și cronologie de Marină Vazăcă Știm în prezent că nu mai există insule și că frontierele sînt zadarnice.
Știm că într-o lume în accelerație constantă, cînd Atlanticul se traversează în mai puțin de o zi, cînd Moscova vorbește cu Washingtonul în cîteva ceasuri, sîntem obligați la solidaritate sau la complicitate, după caz. Ceea ce am învățat în cursul anilor 1940 este că ofensa adusă unui student din Praga îl afecta și pe muncitorul de la Clichy, că sîngele vărsat undeva pe malul unui fluviu din Europa Centrală avea să fie cauza trimiterii unui țăran din Texas să și-l verse pe al său pe pămîntul munților Ardeni, pe care îi vedea pentru prima dată. Nu era, la fel cum nu mai este, nici o singură suferință izolată, o singură tortură pe lumea asta care să nu se repercuteze asupra vieții noastre de toate zilele. Mulți americani ar vrea să continue să trăiască închiși în societatea lor, care li se pare bună. Mulți ruși ar vrea poate să-și continue experiența etatistă departe de lumea capitalistă. Nu mai pot și nu vor mai putea niciodată să o facă. La fel, nici o problemă economică, oricît de secundară ar părea, nu se poate reglementa astăzi în afara solidarității națiunilor. Pîinea Europei este la Buenos Aires, iar mașinile-unelte din Siberia sînt fabricate la Detroit. Astăzi, tragedia este colectivă. - Albert Camus
