Acuarela de arhitectura

    "UN PORTRET ÎN ACUARELĂ AL ROMÂNIEI. Am cercetat cu pasiune o parte însemnată a patrimoniului construit din toată țara și am cules de pretutindeni imaginile cele mai valoroase și interesante de orașe, străzi, piețe, monumente, clădiri, biserici și case. Studiile efectuate timp de șase ani de studenții de la Arhitectură îi pregătesc ca viitori arhitecți să cunoască temeinic istoria comorilor de arhitectură pe care le-a moștenit România în decursul veacurilor.     Noi, arhitecții, ne desfășurăm activitatea și ne petrecem viața înconjurați de mediul nostru construit de toate generațiile care ne-au premers. Suntem învățați din școala să putem aprecia de la prima privire dacă o casă e valoroasă, sau nu. Când desenam, alegem întotdeauna numai valorile.     Acuarelele mele nu sunt o joacă sau un prilej de destindere.     M-am străduit să realizez acuarele cu o extraordinară atenție pentru a reda realist, corect, exact, academic volumele, umbrele, detaliile și anturajul în care se află fiecare subiect.     Am străbătut România în lung și în lat și am poposit mai întâi la palatele și colțurile pitorești ale Bucureștiului tradițional, cu opriri în perimetrul centrului său istoric.     Am trecut apoi la turlele înălțate spre cer de la bisericile de lemn din Maramureș, la altarele mănăstirilor de faima mondială din Bucovina, Moldova și Oltenia și am încheiat cu orașele-monument ale Transilvaniei, cu turnurile, fortificațiile și denivelările lor din Brașov, Sibiu, Sighișoara, Cluj, Bran și Bistrița.     Am reținut în peregrinările mele și imagini din alte meleaguri. Cunoscând tezaurul de patrimoniu al țării mele, am dorit să demonstrez, prin comparație, că ROMÂNIA ESTE CEL PUȚIN EGALĂ ÎN FRUMUSEȚE ȘI VALORI CU MONUMENTELE, ORAȘELE ȘI PEISAJELE MULTOR LOCURI ADMIRATE DIN ALTE COLȚURI ALE LUMII." - Arhitect Gheorghe Leahu Fragment din carte: "EXPOZIȚII DE ACUARELĂ PRIN ȚARĂ  După 1957, când am obținut diploma de arhitect, și până prin anul 1979, m-am angajat ca arhitect proiectant și am fost permanent preocupat de conceperea și urmărirea execuției a numeroase proiecte. N-am desenat în acest interval nici o acuarelă, sarcinile de producție îmi ocupau tot timpul. Între 1979 și 1989, la începutul celei mai negre perioade de dictatură, m-am hotărât să evadez de sub tăvălugul indicațiilor "genialului conducător" și am redescoperit că pot desena acuarele în foarte puținul timp liber pe care-I mai aveam. Am descoperit că Bucureștiul era plin de imagini încântătoare, care așteptau să fie desenate, am constatat că puteam să-mi aleg singur subiectele. Îmi rezolvăm conștiincios proiectele abordate, dar în zilele de vară, când soarele apunea târziu, sau în rarele zile de weekend libere și concediu, am reînceput să desenez acuarele de arhitectură. Am adunat cu greu, între 1979 și 1989, câteva zeci de desene și am simțit nevoia să le expun, să vadă și marele public ce recolta de frumuseți arhitecturale am cules eu în acuarelele mele, în timp ce Bucureștiul era grav afectat de demolarea a 450 de hectare de oraș tradițional dictată de Ceaușescu. Între 1985 și 2007, timp de 22 de ani, am deschis în țară opt expoziții personale: cinci în București și câte una la Sighișoara, Sibiu și Mănăstirea Neamț. I. Prima expoziție am deschis-o între 1 și 15.04.1985 în holul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu", sub titlul: BUCUREȘTIUL VĂZUT DE UN ARHITECT. Faptul că am expus imagini cu Mănăstirea Văcărești, aflată atunci în stadiu avansat de distrugere, cu Mănăstirea Mihai Vodă și Arhivele Statului, în pericol de dispariție, și imagini din Centrul Istoric din Lipscani, total abandonat de dictator, a fost apreciat drept un act de curaj. II. A doua expoziție, deschisă la „Curtea Sticlărilor" din inima Lipscanilor, între 28.09 și 18.10.1989, sub titlul LUMINI BUCUREȘTENE, a devenit un manifest singular de apărare a patrimoniului nostru arhitectural vechi. Sălile au fost pline de vizitatori, iar acuarelele cu cele mai pitorești străzi și case ale vechiului centru comercial bucureștean au încântat prin varietatea și originalitatea surprinzătoare a volumelor și decorațiilor. III. A treia expoziție s-a deschis la Galeriile de Artă ale Municipiului București, între 01 și 14.04.1991, sub titlul BUCUREȘTIUL DISPĂRUT. Nu se împliniseră încă doi ani de la lichidarea comunismului și a cuplului Ceaușescu și sute de bucureșteni se anunțau unii pe alții să viziteze expoziția mea. N-am bănuit, când am desenat acuarelele cu Mănăstirea Mihai Vodă, Operetă, Biserica Sf. Spiridon Vechi, Hala Unirii, Institutul Medico-Legal „Mîna Minovici", Piața Cauzași, Biserica Sfântă Vineri, Mănăstirea Văcărești și multe altele, că vor deveni veritabile și unice documente desenate ale Bucureștiului dispărut, și mi-a venit o idee: în colțul de sus al fiecărei acuarele cu monumente demolate, am aplicat câte o panglică neagră, exact așa cum se poartă doliu la înmormântări. "