Acul busolei. Convorbiri politice și diplomatice Retrospective - Realități- Perspective Cine conduce lumea? Acul busolei. Convorbiri politice și diplomatice conține un compendiu de interviuri realizate cu șefi de stat, prim-miniștri, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai organizațiilor regionale și internaționale, parlamentari, personalități academice și culturale. În paginile acestei cărți se regăsesc declarații, puncte de vedere, opinii și comentarii pe marginea unora dintre cele mai dezbătute teme de interes național și international din secolele 20 și 21. Acest volum de interviuri scoate la lumina amănunte care facilitează o mai bună înțelegere a radiografiei societății românești și a societății internaționale, și îi oferă cititorului șansa de a descoperi cine s-a aflat în spatele unor decizii care au influențat destinele omenirii. Cititorul va găsi în carte întrebări și răspunsuri care îi vor da multe frisoane pe șira spinării. Spre deosebire de alți jurnaliști, care își construiesc interviurile pe senzaționalul ieftin, Elena Chirița, având și avantajul experienței diplomatice, nu confundă convorbirea cu interogatoriul – știe să-și aleagă interlocutorii, știe ce să întrebe și, mai ales, cum să întrebe.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Acul busolei?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Acul busolei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.