Adio, nobili! Sau noblesse oblige - Christine Grafin Von Bruhl

Christine Grafin von Bruhl face parte din familia contelui Heinrich von Bruhl, căruia Dresda îi datorează terasa cu același nume. S-a născut pe 31 decembrie 1962, la Accra, în Ghana, și a crescut ca fiica de diplomați în Ghana, la Londra și Singapore. Tatăl ei este Dietrich Graf von Bruhl și mama ei Maria Octavia Grafin von Waldburg zu Wolfegg und Waldsee. În prezent este jurnalistă și autoare de cărți cu un enorm succes. Să nu uităm, noblesse oblige! NOBLESSE OBLIGE,  ÎNTRE IUBIRE șI RENUNȚARE ISTORIA UNEI CULTURI NECUNOSCUTE O farsă ravisantă despre barierele dintre castele secolului XXI și cum pot fi ele încălcate: povestea aventuroasă a unei iubiri imposibile, dintre o aristocrată și un artist, ale căror fundaluri familiale și culturale nu ar putea fi mai diferite.  „...De fapt, la început, nu avea nici cea mai mică intenție să se căsăto­rească, pentru că o aristocrată catolică ar trebui, firesc, să contracteze un mariaj, pe cât posibil, cu un nobil de aceeași confesiune, așa cum cere tradiția și impune eternul Almanah Gotha.“ CHRISTINE GRAFIN VON BRUHL „Unul dintre efectele secundare ale studiului Almanahului poate fi acela de a lega relații potrivite statutului social, ce culminează în cel mai fericit caz cu o căsătorie. Era ceva ce nu am știut când eram mică și nici nu am prins vreun indiciu din discuțiile de la bunici. Simțeam acribia, zelul cu care adulții se adânceau în Gotha, îi admiram pentru cu­noștințele lor, dar nu vedeam în spatele acestora sforile secrete ce se trăgeau ori vreo încercare de a-i manipula pe alții. […] Pe lângă studiul Almanahului Gotha, bunicul era pasionat de mersul trenurilor. După ce mai crescusem și se întâmplă să merg cu trenul la Allgau în vizită la bunici, nu trebuia decât să dau înainte un telefon, ca bunicul să-mi găsească pe loc cele mai bune și mai rapide legături. Era întotdeauna la curent cu ultimul mers al trenurilor și se descurcă uimitor de bine în el, asemenea unui venerabil amiral, care nu uita nici la bătrânețe să descifreze cele mai complicate hărți și să calculeze ruta ideală. Aceeași bucurie și sete de cunoaștere le vedeam la bunicul și atunci când studia Almanahul. Dădea dovadă de o neobosită ambiție când era vorba să descopere un grad de rudenie cu cine știe cine ori să stabilească cele mai confortabile și rapide legături de tren pentru mine. […] Condițiile luxoase de care aveam parte au condus, așa cum se întâmplă în Est, și la asumarea unor mici servituți făcute celor din jur. Imediat ce mi s-a instalat telefonul, am fost nevoită să preiau toate apelurile pentru prietenii din vecini. Când sună, de pildă, domnul Raabe din Brandenburg ca să vorbească la telefon cu fiul lui care studia la Dresda și locuia în casa de vizavi, eram nevoită să închid, să traversez strada și să-l chem. Peste puțin timp, telefonul sună din nou, iar tatăl și fiul începeau o lungă conversație pe firul meu. După ce se aflase că la mine există și un boiler, niciunul dintre prietenii mei nu se mai ducea să se spele la Nordbăd. Nici nu mai știu de câte ori cada mea a fost ocupată de câte un prieten care se bucură de o baie completă în condiții de intimitate. Apa nu era scumpă în Est. Așa se face că atunci când Schrat a pomenit la telefon de Nordbad, i-am răspuns spontan: – Da’ poți să faci baie la mine!“ - CHRISTINE GRAFIN VON BRUHL, Adio, nobili! sau noblesse oblige