Aduceri aminte. Eu, baschet, rezonanta magnetica
Cartea contine fotografii din arhiva autorului.
Liviu Mihail Giurgiu nu este primul si nici ultimul autor de memorii, dar cartea lui este scrisa cu o sinceritate debordanta. A reusit sa scrie fara sa literaturizeze nimic, dar fara sa stirbeasca interesul celor ce vor sa‑i afle „inelele” vietii lui. Cu fictionalitatea zero a ramas loial lui insusi, dar si cititorilor sai. Cartea lui imi aminteste de Istoria vietii mele scrisa de Teodor Varnav in 1845, care este primul roman autobiografic din literatura noastra, pentru ca faptele si trairile nu sunt infrumusetate, sunt prezentate asa cum au fost ele, fara „vicleniile” scriitoricesti. Dar nostalgia strabate si crusta nonliteraturizarii si unda autoscopiei. Aducerile aminte ale lui Liviu Mihail Giurgiu sunt adesea atat de nostalgice, incat emotioneaza si creeaza empatie. - Silviu Guga Dragii mei cititori, imi permit sa va amintesc existenta unei vorbe in viata asta: trebuie sa plantezi un pom, sa faci un copil si sa construiesti o casa. Se spune ca acestea sunt reperele unei vieti de om traite cu inteles si coordonatele dupa care suntem evaluati la sfarsitul vietii. Ei bine, eu am plantat un pom, am facut cu ajutorul Micai doi copii si familia, prin bunicul Alexandru, a construit nu o casa oarecare, ci Casa Domnului, biserica din Luncoiu de Jos. - Liviu Mihail Giurgiu
