UNDE ÎȚI ESTE CASA, CÂND TE-Al NĂSCUT PRINTRE STELE? Ază Ray s-a întors pe Pământ. Prietenul ei, Jason, este în culmea fericirii. Familia îi este vindecată. Ea duce o viață normală sau pe cât de normală poate fi, dacă ți-ai petrecut ultimul an murind, trezindu-te pe o navă și descoperind că propriul tău cântec poate schimba lumea. Și într-adevăr... nu este o viață normală. O parte din Ază tânjește după lumea din nori, oricât de mult i-ar iubi pe cei de pe Pământ. Când paranoia lui Jason legată de siguranța Azei îl determină să facă o greșeală teribilă, Ază devine ea însăși o fugară în Magonia, nevoită să se confrunte cu mama ei, Zal Quel, o ființă radicală, însetată de sânge, proaspăt evadată, și cu Dai, partenerul ei de cântat. Ază trebuie să călătorească până la capătul lumii în căutarea unei arme legendare, Stolul, într-o aventură care o schimbă pentru totdeauna. În această continuare extraordinară a fascinantului roman Magonia, o fată trebuie să facă o alegere imposibilă între două familii, două cămine... și două versiuni ale propriei personalități. "Seria Magonia m-a prins de la prima pagină. Vocea romanescă e uimitoare, brutală și optimistă în același timp, iar mitologia universului magonian e splendidă, unică. Excelent!" - DJANGO WEXLER "Superbă, optimistă, eroică, de un fantastic îndepărtat, ca o melodie pierdută, cântată de David Bowie — un roman straniu și minunat, care te face să te bucuri că trăiești." - LIBBA BRAY Fragment din romanul "Aeria (Magonia Vol. 2)" de Maria Dahvana Headley: „Slavă Domnului! Nu-mi păsă că e panicat, cel puțin e OK, ah, slavă Domnului. E viu. Zal nu a pus mâna pe el. E în camera lui. Aproape mă sufoc de ușurare, pentru că inima mea s-a ridicat și îmi bate în gât, gândindu-mă la posibilitatea vieții mele fără el și la cum nu aș putea trăi fără el. — AZĂ, spune el. Vocea îi tremura. — Oh, Doamne, Ază, îmi pare așa de rău. Încerc să vorbesc cât de repede pot, tot în șoaptă, pentru că vocea mea e și acum amuțită. — Nu știu unde sunt. Heyward e și ea aici, și Zal a scăpat, și Dai la fel, îl au pe Caru, o Doamne, și eu sunt aici, nu pot să ies, nu pot să-l ajut, trebuie să-l ajuți... — Ești pe o navă-închisoare, spune el. Acum stabilesc locația și descarc coordonatele. O să te scot de acolo. Nu știu cum, dar Ază... — Ce? El trage aer în piept. — Îmi pare așa de rău, eu... Îl întrerup. — Nu. Mie îmi pare rău! Nu trebuia să spun că încerci să-mi controlezi viața. Erai doar îngrijorat pentru mine, pentru că mă iubești. Și sunt o idioată. A fost un moment prost, OK, și mi-am dat drumul la gură, pentru că și eu te iubesc și... — Nu. NU! Trebuie să-ți spun ceva. Trebuie să mă lași să-ți spun. Ază, e... Ce vrea să-mi spună? Plânge? Oh, Doamne! Zal a ajuns la familia mea? Părinții mei, Eli... Nu pot să îndur asta, nu pot să rezist, eu... Jason respira greu. Clătină de cap și apoi izbucnește. — Az, e ceva ce nu știi despre mine. Îl fixez cu privirea prin ecran. — Nu e adevărat. Știu tot ce trebuie să știu despre tine, îi spun eu. Te cunosc chiar de la început și am de gând să te cunosc până la sfârșit. El înghite în sec și dintr-odată începe să plângă. Asta mă sperie ca naiba. — Hai, spune ce e, o să ne descurcăm indiferent de situație, OK? Spune-mi! — Eu sunt cel care i-a pus să te aresteze. CE CE?! — Imediat după ce ne-am întors din Norvegia... nu mi-au dat de ales. Am intrat în agenție. Le-am trimis rapoarte tot anul ăsta. Mi-au spus că mă vor ajuta să te protejez... dar acum, ei... trebuie să te scot de acolo. Face o pauză. — Ei cred că ești teroristă, Az. Faptul că nu mai dormea, că părea să aibă mai multe informații despre Magonia decât ar fi fost cazul, toate întrebările pe care mi le punea...”
