Carte

Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste

de Larisa Stoian

Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste, Larisa Stoian – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste – Larisa Stoian

Larisa Stoian analizează câteva importante texte ale migrației românești căutând discontinuitățile de identitate, dar și modurile în care ele autonomizează trauma ca materie în care o „devenire” nonumană a fost congelată și din care poate fi făcută inteligibilă prin scris. Foarte subtile sunt observațiile din final, unde cercetătoarea constată că, pe de o parte, textele alese vorbesc fără excepție despre un eșec al migrației, rezultat al confruntărilor și tensiunilor de natură socială, economică, materială, ideologică și psihologic-afectivă. Dar, pe de altă parte, continuă autoarea, din narațiunile acestui eșec crește o literatură care, autohtonă fără să mai fie strict națională, locuiește inconfortabil, dar cert, într-un spațiu transnațional care îi conferă caracter global. - Mihaela Ursa   Lucrarea vine să studieze aplicat un segment al literaturii române contemporane aflat în creștere și care se bucură de tot mai mult interes în cercetările ultimilor ani, dar care nu a fost sistematic explorat până acum; de asemenea, perspectiva critică și metodologică propusă de autoare este nu doar inovatoare, dar și foarte promițătoare. - Doris Mironescu   Rezultat al unei cercetări interdisciplinare, lucrarea analizează literatura migrației românești postcomuniste dintr-un unghi care permite o explorare ce îmbină observații din psihologia afectelor, cu acuratețea unor rezultate provenite din sociologia migrației, precum și cu instrumentele de cercetare ale criticii literare. În studiul cercetării literare de astăzi, după cum observă și autoarea, argumentându-și validitatea temei și metoda de analiză, situarea cercetătorului exclusiv în sfera literară propriu-zisă presupune limitări evidente, astfel încât studiul literaturii ar trebui, pentru rezultate concludente, să exploreze și resorturile adânci, fie că sunt sociale sau psihologice, care se pun în mișcare în acele creații literare ce țin de genul biograficului sau al relatării experienței personale. Or, în cazul de față, aceste resorturi trimit, inevitabil, la un fenomen social real în România postcomunistă, respectiv migrația. - Florina Ilis

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste

Cine a scris cartea Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste?

Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste a fost scrisă de Larisa Stoian.

În ce an a apărut Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste?

Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste?

Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste are 308 de pagini.

La ce editură a apărut Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste?

Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste a fost publicată la editura CASA CARTII DE STIINTA.

Care este cel mai mic preț pentru Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste?

Cel mai mic preț găsit acum este 70 lei.

Există Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste în format PDF?

Poți verifica Afecte traumatice în literatura migrației românești postcomuniste în format PDF.

Cărți scrise de Larisa Stoian

Ai mai jos lista de cărți scrise de Larisa Stoian. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.