Când viața pe care trebuie să o duci nu seamănă cu cea pe care ți-ai planificat-o? Află cine ești cu adevărat. Pe măsură ce intrăm într-o nouă era a istoriei umanității și speranța medie de viață crește, iar lumea devine un loc tot mai bun, plin de soluții tehnologice, oamenii își pun întrebări tot mai profunde. Acum ne dăm seama că modul în care am muncit nu mai dă rezultate. Fabricile se micșorează, nu se măresc. Cariera de patruzeci de ani nu mai există. Omenirea necesită o nouă abordare a vocației și avem nevoie de ceva nou – sau poate de ceva foarte vechi. Descoperirea propriului țel ține mai mult de calea urmată decât de un plan: este plină de întorsături la care nu te-ai fi așteptat vreodată. În ultimă instanță, aceste surprize te conduc spre destinul tău. Și, după ce ai ajuns acolo unde ai crezut că este destinația, îți dai seama că e vorba doar de o etapă a călătoriei. Această carte descrie calea și etapele necesare parcurgerii ei. Fragment din volumul "Află cine ești cu adevărat" de Jeff Goins: “Poate că unii oameni chiar știu ce trebuie să facă cu viața lor. Poate că s-au născut cu un al șaselea simț, care le permite să înțeleagă intuitiv că trebuiau să devină croitorese sau toreadori, că s-au născut ca să producă filme sau ca să contruiască zgârie-nori. Dar majoritatea oamenilor, oamenii normali pe care îi întâlnim zilnic, par să nu aibă vreun indiciu. Și să le spunem acestor oameni „pur și simplu știi" când cei mai mulți dintre noi nu știm este nemilos. Rareori auzim această parte a poveștii în interviurile și documentarele despre oameni celebri. De ce? Poate pentru că asta vinde. Deoarece credem mai degrabă basmul care spune că unii oameni sunt pur și simplu speciali. În felul acesta, nu avem nici o responsabilitate de a acționa. Această lipsă de sinceritate a creat o mitologie în lumea muncii. Mitul este următorul: vocația ta, dacă va apărea vreodată, este acel ceva care își face apariția într-o bună zi în pragul casei tale, frumos împachetat. Nu trebuie să-ți faci griji că e necesar vreun efort sau altceva; pur și simplu va funcționa. Și, dacă nu, atunci n-a fost să fie. Regret, dar vei fi blestemat să locuiești într-o cămăruță pentru tot restul vieții și să duci o existență mediocră. Sau, cel puțin, poți trăi indirect prin acei puțini norocoși care într-adevăr reușesc să-și găsească vocația. Bineînțeles, știm că nu este adevărat. Cu toții vrem să credem că avem șansa de a găsi o viață plină de semnificații și finalitate, de a face lucruri care într-adevăr contează. Atunci, de ce o astfel de viață pare atât de vagă și de ce este atât de rară? Pentru că noi credem în mitul care spune că vom ști pur și simplu atunci când va veni momentul să ne angajăm pe acel drum. Dar acesta se întâmplă foarte rar. Să ne angajăm pe acel drum este costisitor; ar trebui să ne sperie.”
