Agenda avocatului 2020, Ediție Spiralată Agenda este împărțită astfel: 1. Jurnal de Instanță și opis corespunzător cauzelor gestionate 2. Calendar 2020 3. Termene de judecată 2021 4. Zile de sărbători legale 2020 5. Obligații profesionale periodice 6. Informații relevante 1. JURNALUL DE INSTANȚĂ Jurnalul de Instanță este expresia scriptică a activității practice întreprinse de avocat. Născut din dorința de a aduna într-un cadru unitar toate notele și consemnările volante, aflat în prezent la a doua ediție, îmbunătățită conform sugestiilor utilizatorilor, Jurnalul răspunde atât unui imperativ circumscris dezvoltării profesionale, cât și plăcutei nostalgii aduse de rememorarea experiențelor noastre. Fiind unul dintre pilonii pe care se sprijină Agenda Avocatului, Jurnalul de Instanță a revoluționat nu doar piața editorială, ci în special modul de organizare practică a avocatului litigant. Este, în alte cuvinte, una dintre principalele resurse ale succesului. Recomandări privind utilizarea 1. Prima pagină a fiecărei file este menită să înglobeze termenele de judecată acordate într-o cauză determinată, precum și observațiile avocatului (i) înainte de termen, (ii) în timpul ședinței de judecată și (iii) după termen. 2. Pagina secundă a fiecărei file este destinată creionării pledoariei finale, cu o formă tripartită: pețitul, principalele argumente și concluziile. Sunt evidențiate, deopotrivă, cheltuielile de judecată, dată pronunțării soluției și consemnarea succintă a acesteia. Introspecția este provocată prin secțiunea finală în care vor fi notate, în legătură cu expunerea pledoariei și dezbaterile finale: (i) aspectele pozitive, (ii) aspectele critice și (iii) sugestiile formulate în scopul îmbunătățirii prestațiilor viitoa 3. Citatele unice pentru fiecare pagină au fost atent culese pentru a oferi inspirație cotidiană și recomandări exprimate de unele dintre cele mai autorizate voci ale universului juridic, în general, și ale constelației avocațiale, în special. 4. După împlinirea unor intervale temporale determinate – spre exemplu, trimestrial, semestrial sau anual –, recomandăm parcurgerea și analiza filelor completate, atât sub aspect statistic, cât mai ales din prisma dezvoltării abilităților profesionale. În timp, Jurnalul de Instanță va deveni o oglindă fidelă a observațiilor și evoluției avocatului. 5. Un opis destinat indicării cauzelor și filelor corespondențe deschide Jurnalul de Instanță, facilitând consultarea rapidă a elementelor de interes. 6. În noua ediție, filele sunt prinse într-o spiră care permite răsfoirea ușoară. Coperta este cartonată și rezistență, special concepută pentru utilizări frecvente. 7. Într-o eventuală structură disponibilă în variantă premium, după epuizarea filelor, un nou set al Jurnalului de Instanță va putea fi achiziționat și încorporat în Agenda Avocatului. 2. CALENDAR 2020 - spațiu generos optimizat pentru a nota termenele de judecată și întâlnirile zilnice - separarea clară a celor trei perioade diurne: dimineață, după-amiază, seara - marcarea corespunzătoare a vacanței judecătorești - pentru fiecare săptămână, două secțiuni dedicate sarcinilor prioritizate, conforme recomandărilor celor mai buni experți în productivitate: 3. TERMENE DE JUDECATĂ 2021 Pagina dedicată la finalul calendarului pentru notarea termenelor de judecată acordate la începutul anului viitor. 4. ZILE DE SĂRBĂTORI LEGALE 2020 Pagina dedicată exclusiv enumerării sărbătorilor legale în care activitatea instanțelor este suspendată, pentru a facilita organizarea activităților personale. 5. OBLIGAȚII PROFESIONALE PERIODICE O filă cuprinzând obligațiile profesionale periodice incluzând polița de asigurare profesională, taxele datorate UNBR și Baroului, precum și douăsprezece secțiuni pentru consemnarea veniturilor lunare necesare pentru calcularea contribuției la Casa de Asigurări a Avocaților, cu referințe privind cota datorată și plafonul incident. 6. INFORMAȚII RELEVANTE Date relevante (adrese, numere de telefon, numere de fax, program de lucru) despre instanțe, parchete, administrații financiare, inspectorate de poliție, oficii ale registrelor comerțului, precum și ale altor instituții și autorități publice, conturi ale trezoreriilor din țară, taxe judiciare de timbru.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Agenda avocatului 2020?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Agenda avocatului 2020 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.