Ajuta-ma sa nu dispar

În noaptea aceea, în acea primă noapte, m-a strîns în brațe spasmodic. Eram ca două ființe care se îneacă și se agăță una de cealaltă ca să se salveze. Trebuie că asta făceam, fiecare avea nevoie de celălalt ca să nu cadă în propriul hău și să dispară. Ajută-mă să nu dispar.   În mintea mea se făcuse întuneric, un întuneric bun și nu-mi mai era frică de el.   Nu trebuia să adormim. Trebuia să rămînem treji, pînă la capătul celălalt al nopții. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia să alunecăm în somn, nu trebuia să adormim, cine iubește nu doarme, tresăream, iar ziua părea tot mai departe, tot mai lipsită de strălucire. Ce ar fi putut aduce, cînd noaptea adusese deja totul, o iubire proaspătă ca un les cald?