Album Luchian

să mestece două culori se pricepe oricine.  Dacă ai suflet, trebuie să-l arăți: În artă pe vorbă nu te crede nimeni. ștefan Luchian De o parte: meșteșugul, tehnică și teoria asupra artei, de alta: harul, îns­pirația și lucrul nestăvilit, neîngrădit de norme sau șabloane. Luchian, dăruit în totalitate culorii, vorbește puțin și încearcă să picteze mult, căci, pentru el, „ispravă pe pânză” e ceea ce contează, ceea ce reflectă cu adevărat „sufletul” artistului și ceea ce poate dăinui și lumina secolele. Emoția e starea creatorului și sinceritatea viziunii – programul său artistic. Astfel, odată cu numele lui, se deschide în pictura românească un nou drum, al picturii moderne, antiacademice, aflate în acord cu des­coperirile impresioniștilor în cultura occidentală. Prin articolul aflat sub semnătura lui Theodor Enescu, poate cel mai devotat cercetător al ope­rei lui ștefan Luchian, și ilustrația bogată, albumul de față depune o mărturie însemnată asupra caracterului în egală măsură îndrăzneț, inovator și personal, singular al artei marelui pictor. Încă din timpul vieții Luchian era considerat reprezentantul spiritului modern 51 pictorul a cărui operă deschidea o nouă epocă în pictura românească. Această idee, care s-a impus contemporanilor de la primele apariții ale artistului în expozițiile de la sfârșitul secolului trecut, a devenit o convingere pentru noua generație de pictori din jurul anului 1908. După treizeci de ani, cu ocazia unei mari expoziții comemorative, istoricii de artă o confirmau, subliniind direcțiile esențiale ale evoluției picturii moderne care puteau fi identificate în stilul atât de personal al lui Luchian. Astăzi, la o jumătate de secol de la moartea lui, timp în care pictura românească a cunoscut o remarcabilă înflorire, importanța istorică a apariției lui Luchian se impune în continuare atenției noastre. Cunoașterea semnificației ei complexe este indispensabilă nu numai fundamentării unei judecăți critice complete asupra operei sale, dar și pentru explicarea unui moment important al istoriei artei românești, anume acela al intrării ei definitive în marele curent de europenizare a artei care se accentuase odată cu impresionismul. Solitar și izolar în aspirațiile sale, urmărindu-și singularul țel pe cai întotdeauna dificile, într-o ambianță artistică indiferentă, străină,