Puțini poeți au încarnat mai bine paradoxalul decât a făcut-o Apollinaire în Alcools. Deschis cu toți porii către real, îmbătat de ritmurile trepidante ale vieții moderne, fascinat de concret (ca în „Zona”) el are, nu în mai mică măsură, facieș-ul unui livresc înrăit, dedat cu pulberea bibliotecilor, care își condimentează poemele (ca în Merlin și bătrâna, ca în Tâlharul, ca în Schivnicul) cu termeni savanți sau cu aluzii culturale accesibile doar erudiților. În Alcooluri el reușește performanța de a „scrie” realul și de a rescrie simultan câteva secole de poezie franceză, de a fi totodată simbolist și cubist și de a fi, înainte de toate, Apollinaire, poetul grav și năstrușnic în același timp, care pășește cu dezinvoltura unui copil pus pe soții, spre noi orizonturi de poezie. - Octavian SOVIANY Socotesc că trebuie să revenim la natură, dar fără să o imităm în maniera fotografilor. Când omul a vrut să imite mersul, a inventat roata care nu seamănă câtuși de puțin cu un picior. - Guillaume APOLLINAIRE Fapte zile frumoase somnuri teribile Vegetație Acuplări muzici veșnice Mișcări Adorații o durere divină Lumi care vă semănați și ne semănați V-am băut și nu mi-am astâmpărat setea Dar am cunoscut de atunci care e savoarea universului Sunt beat pentru că am băut universul Pe cheiul de unde am privit cum curge apa și dorm șlepurile Ascultați-mă eu sunt gâtlejul Parisului Și o să beau iar dacă am chef tot universul
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…