Alexandropol, orasul lui Manuc Bei

    Reconstituire ficțională cu incursiuni în intimitatea ”cosmopolită” a familiilor nobiliare și în dedesubturile marilor combinații politice din ”Evropa” vremii, pictura de medii și moravuri... dar și meditație asupra istoriei. (...) Desfășurată tacticos, pe multiple paliere, narațiunea are și relief, nu doar carnasie epică. (Paul Cernat)     CUPRINS: • Partea întâi • Partea a doua • Partea a treia • Partea a patra • Epilog      Fragment din volum:       “Mariam coborâse și ea. Manuc îi recunoscu imediat silueta fragilă. Semăna mult cu fața pe care o ceruse cândva de soție. O ceruse cu inima îndoită. Nu fusese o căsătorie din iubire, ci una aranjată. Mariam nu îl cucerise din prima clipă, nu avea un farmec irezistibil. În schimb, îl cucerise definitiv, pentru întreaga viață. Farmecul ei lucra insidios, în timp. Bună, înțeleaptă lui soție ține cumpăna armoniei familiale, îi dăruise copii care să-i poarte numele și multă, nesperat de multă iubire.     Mariam remarcă de departe cuta adâncită între sprâncenele lui. Era un semn dobândit în absența ei și a familiei. A fost de ajuns să-l vadă, ca să înțeleagă cât de mult îl marcaseră suferința, grijile și greutățile pe care le înfruntase în ultimii ani.     Manuc o vedea apropiindu-se. Îl emoționa felul care ea își ținea șalul, mâna așezată pe piept, o mână albă, subțire, fără inele. Mariam nu purta bijuterii, deși îi dăruise casete întregi. Nici nu avea nevoie. Posedă un lucru rar, cu mult mai valoros: fibra naturaleței.     O privea nemișcat. Ar fi trebuit să se aproprie de ea, dar era incapabil să mai facă un singur pas. Îi fu recunoscător primului născut. Tânărul merse grăbit în întâmpinarea ei, îi sprijini ușor cotul.     Și Manuc o văzu zâmbind, chiar roșind ușor. Da, era soția lui. Da, era într-adevăr Mariam. De ce totuși nu alergase în întâmpinarea ei? De ce fusese cuprins dintr-odată de această emoție dureroasă?     Și Mariam încercă din răsputeri să facă față unor întrebări. Nu înțelegea de ce Emanuei o privea atât de încruntat. Expresia întunecată, cută care se încăpățâna să se adâncească o nelinișteau. Oare se înstrăinase de ea? Era nemulțumit de ceva? Numai după ce a cuprins-o și a strâns-o în brațele lui, abia atunci, simțindu-i tremurul, înfiorarea trupului și obrazul ușor umezit, a descifrat uriașul lui efort de a-și stăpâni emoția."