Alexandru cel Mare. Campaniile din 336-323 i. Hr.

Aceste volume oferă o relatare concisă și lucidă a unor campanii militare (...), precum și o analiză pătrunzătoare a strategiilor și a modului de conducere. Ideale pentru școală, dar și pentru lecturi la gura sobei. - James M. McPherson, câștigător al Premiului Pulitzer     Epoca lui Alexandru și cucerirea Imperiului Persan sau "ahemenid" constituie un moment crucial în istoria universală. Această carte prezintă o incursiune fascinantă în faptele de arme ale unuia dintre cei mai mari generali cunoscuți vreodată. Cuceririle lui Alexandru au o semnificație profundă. Desăvârșind noile arme și tactici dezvoltate de tatăl său, Filip al II-lea, și combinându-le cu folosirea unor unități specializate și a ultimelor strategii în materie de război de asediu, Alexandru a permis regatului Macedoniei să depășească limitările armatelor orașelor-stat și să cucerească lumea.  Fragment din volumul "Alexandru cel Mare. Campaniile din 336-323 i. Hr." de Waldemar Heckel:   "Cuceririle lui Alexandru cel Mare reprezintă un punct de răscruce între lumea orașului-stat grecesc (polis) și așa-zisa lume elenistică, regatele orientale, unde succesorii lui (diadohi) Alexandru au aplicat o spoială de cultură și administrație grecească lumii barbare. Aceste teritorii antice din Orientul Apropiat au fost dintotdeauna câmpul de luptă dintre civilizațiile orientale și occidentale și aveau să fie astfel cu mult dincolo de delimitările cronologice ale lumii antice. Contactul occidentalilor cu Orientul Apropiat a început în Epoca Bronzului, în Asia Mică a hitiților, în valea fluviului Oronte din Siria și în delta egipteană a Nilului. Fresce spectaculoase și alte artefacte ale civilizațiilor preistorice din Marea Egee descriu legăturile, atât prietenești, cât și ostile, dintre străini și „grecii" miceeni-minoieni. Chiar după căderea Troiei s-a încheiat ceea ce istoricul Herodot a considerat prima mare luptă între Est și Vest, iar după prăbușirea civilizațiilor din Epoca Bronzului — în circumstanțe care nu sunt clare încă — noi valuri de emigranți greci s-au revărsat pe țărmurile Asiei Mici. Pornind de aici, ei s-au răspândit pe coasta Mării Negre și în Levant și, în cele din urmă, în vest. Dar deja în secolul VI coloniile grecești din Asia Mică intraseră sub incidența lidienilor. Acest regat s-a aliat cu mezii, care i-au condus pe perșii din Ecbatană (Hamadanul de azi) până când au fost înlăturați de Cirus cel Mare. Cresus, al cărui nume este sinonim cu averea fabuloasă, a fost ultimul dintre suveranii lidieni, iar în 548/547 a ridicat o armată împotriva proaspăt îmbogățiților perși, indus în eroare de oracole grecești că avea să dobândească un imperiu și mai mare. După o bătălie nedecisivă lângă fluviul Halys, trupele lidiene au rupt rândurile, după cum le era obiceiul — dat fiind că nu erau obișnuite să poarte război în lunile de iarnă —, dar Cirus i-a adus pe perși până la zidurile din Sardis, a cucerit citadela și l-a ucis pe Cresus."