Alfa si Omega

Alfa si Omega. Convietuirea mea cu Dumnezeu S-a afirmat, in legatura cu filosofia, ca indeletnicirea cu aceasta presupune a disocia esentialul de neesential. Consider ca, la randul lor, religia si arta manifesta, mai mult sau mai putin explicit, aceeasi preocupare. Cand religia isi propune sa-l deprinda pe om a alege intre "veacul de acum" (eonul perisabil) si "veacul ce va sa vina" (eonul vesnic, Imparatia cerurilor), adica tot intre esential si neesential, miza optiunii capata, insa, valente soteriologice, persoana umana avand de ales, in fapt, intre propria mantuire ori ne-mantuire. Dar a identifica esentialul cu cele divine nu reprezinta apanajul exclusiv al gandirii teologice, daca avem in vedere afirmatia unui savant precum Albert Einstein , potrivit careia "singurul lucru cu adevarat important in aceasta lume este ceea ce gandeste Dumnezeu. Toate celelalte sunt amanunte." Creditand cugetarea marelui fizician, rezulta ca Poezia/Arta, filosofia si religia insasi pot reprezenta ceva major/important doar in masura in care izbutesc sa acceada la Esential, adica la gandirea lui Dumnezeu, asa cum ni s-a relevat aceasta in textele Scripturii, dar mai cu seama prin Iisus Hristos, Logosul intrupat. Atat esenta umanului (pe care in chip obsesiv-obstinat incearca sa o determine meditatia heideggeriana), cat si esenta lucrurilor nu pot fi aprehendate decat in stransa si imperios necesara legatura cu esenta Dumnezeirii, deoarece nu omul este masura tuturor lucrurilor (cum isi imaginase Protagoras), ci Dumnezeu. Eliminarea lui Dumnezeu din ecuatia in care fiinta umana reprezinta eterna "necunoscuta" a condus la esecul tuturor demersurilor de cunoastere a esentei omenescului, indiferent de tutela disciplinelor sau ideologiilor sub care au fost intreprinse. Marx , Nietzsche si Freud , impreuna cu discipolii si continuatorii lor, au esuat lamentabil in tentativa de a intelege si explica omul prin prisma ideologiei marxiste, a metafizicii nietzscheene sau a psihanalizei. Nici antropologii, nici sociologii, nici ganditorii existentialisti nu au inteles ca, fara o raportare la Dumnezeu, cautarea lor inseamna bajbaire si orbecaiala perpetua.