Rezumat Alimentatia sportivilor amatori si de performanta – Renee McGregor
Cum să obții energia de care ai nevoie înainte, în timpul și după antrenament „Diferența principală dintre a mânca sănătos și nutriția sportivă constă în atenția la detalii și nuanțarea aportului de substanțe nutritive. Când mănânci sănătos, scopul final este buna funcționare a organismului pe termen lung și eliminarea riscurilor de boală. În schimb, nutriția sportivă vizează performanță, fie că asta înseamnă să alergi timp de 45 de minute de trei ori pe săptămână sau să te antrenezi pentru a concura la triatlon." - Renee McGregor Performanțele în sport sunt influențate decisiv de alimentație. Pentru a te ajuta să-ți atingi obiectivele și pentru ca organismul să-ți funcționeze eficient, cartea de față oferă sugestii pentru un program de alimentație zilnic adaptat fiecărei ramuri sportive: mic dejunuri hrănitoare, prânzuri energizante, cine revigorante și gustări pentru deplasări. De asemenea: * explică știința nutrițională sportivă prin sfaturi alimentare practice; * descifrează afirmațiile exagerate din reclamele la „produsele pentru sportivi", propunând alternative sănătoase, preparate în casă; * conține peste 100 de rețete delicioase și ușor de pregătit pentru îmbunătățirea performanțelor. Indiferent că e vorba de ciclism, atletism sau sporturi de echipă, Alimentația sportivilor îți va arăta cum să te hrănești ca să obții rezultatele pe care le dorești. Renee McGregor este unul dintre nutriționiștii de top din lumea sportului britanic, consiliind atleți de toate nivelurile – de la amatori la olimpici. Bazându-se pe anii de experiență și pe cele mai noi cercetări științifice din domeniul nutriției sportive, autoarea oferă informații esențiale privind alimentele pe care trebuie să le consumi când te antrenezi pentru o gamă largă de discipline sportive. Fragment din carte: „Proteinele Proteinele sunt numite adesea elementele de bază ale organismului. Proteinele sunt alcătuite din combinațiile unor structuri numite aminoacizi. Există 20 de aminoacizi, iar aceștia se asociază în forma unor secvențe diverse pentru a construi musculatură, oasele, tendoanele, pielea, părul și alte țesuturi. Mai au și alte funcții, printre care transportarea substanțelor nutritive și secreția de enzime. Opt dintre acești aminoacizi sunt esențiali și trebuie să provină din alimentație. Aceștia se obțin din surse complete de proteine animale ca lactatele, carnea, peștele și ouăle. Surse incomplete sunt proteinele vegetale, ceea ce înseamnă că vor lipsi unul sau mai mulți aminoacizi esențiali. Exemple: legume, cereale și arahide. Totuși, dacă acestea sunt asociate corect, se pot obține surse integrale de proteine. Combinații foarte bune sunt fasole gătită iahnie pe o felie de pâine prăjită, orez și dhal, precum și pâine integrală cu unt de arahide. În termeni generici, majoritatea adulților activi moderat, adică aceia care plimba zilnic cățelul său colinda prin magazine și se duc la sală o dată pe săptămână, nu vor avea probleme în asigurarea necesarului de proteine. Cantitatea recomandată este în jur de 0,8 — 1 g/kg GC pe zi, femeile având nevoie de cantitatea de la limita inferioară, iar bărbații de la limita superioară. Gândește-te la consumul tău alimentar zilnic: se prea poate să fi mâncat lapte cu cereale la micul dejun, la prânz probabil carne, peste sau ou și cel mai probabil la fel și seara. E foarte important de subliniat aici că ai nevoie de o porție mică pentru a obține o cantitate decentă de proteine.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Alimentatia sportivilor amatori si de performanta?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Alimentatia sportivilor amatori si de performanta și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.