Am ales lumina!

Am ales lumina! Măria Sturdza Clopotaru, ne oferă o carte frumoasă, de poezie contemporană, care îți atrage privirea și îți încântă sufletul! Fragmentul de pictură de pe copertă, parcă te îndeamnă să intri într-o lume mirifică de basm, cu zâne bălaie ce își revărsă pletele lungi în splendoarea luminii, reamintindu-ți, parcă, de Raiul pierdut! O lume care te atrage spontan, pe Calea Luminii Divine, dar, pentru a pătrunde conștient în lumea nevăzută a cunoașterii de sine, a descoperirii miracolului dumnezeirii ce sălășluiește în forul tău interior și care așteaptă doar un impuls de iubire din partea ta, ai liberul arbitru de a-i acorda vreo atenție sau nu. În ”Bucuria de a fi”(pag.58), poeta te încurajează candid: ”îndrăznește copile/ din somnul ignoranței/ trezește-te acum/ schimbarea e-n tine/ și toată puterea/ Universului/ te susține”, sugerându-ți, în același timp, că: ”în tine e cheia/ prin tine e Calea” (”Când mintea nu tace”, pag.61). Crezul poetei care îmbrățișează lumina, îl regăsim și în poezia ”Ghizii spirituali”, (pag.24): ”și am ales Lumina/ ca din Lumină vin/ la fel ca frații mei/ sunt un Copil Divin” ! ”Călătorind în lumină” (titlul primului capitol, cuprinde un număr simbolic de 33 de poezii), așa își începe manifestarea iubirii prin lumină, prin puterea Verbului viu creator, un suflet liber, căutător al Adevărului! Pentru că: ”artiștii se conectează la osmoza iubirii/ și ating cu fruntea idei/ apoi în adierea brizei celeste/ sufletul vibrează în emoții înalte/ și se revărsă în unde și culori eterice taine”(”Inspirația divină”); în poezia ”În exil”(pag.82) să descrie metamorfoză interioară, astfel: ”apoi într-un continuu Prezent/ fără de bucle și maluri/ am simțit cum o pace duioasă/ în centrul ființei m-atrage sublim/ și-un ochi infinit de lumină/ mă mistuie mă transformă în focul divin”; iar în ”Sfera de lumină ”(pag.27) sa afirme: ”acum știu când călătorești în lumină/ nu mai trăiești durerea separării/ și nu mai cauți lumina/ pentru că ești LUMINĂ”. Contopirea cu esența divină, cu Unicul, prin contemplare, mai greu poate fi transmisă prin cuvinte, pentru că este o stare sublimă de bucurie a spiritului, poeta ne spune că ”poate fi doar trăită”(”Pauză dintre gânduri”, pag.59). Cu alte cuvinte, când ”(...) misterioasele fire incandescente/ s-au reconectat spontan la Oceanul Dintâi/ atunci într-o alchimie subtilă/ din lăcașul de taină al eternității din mine/ floarea de aur/ și-a deschis larg petalele sacre/ sorbindu-i cu bucurie nectarul/ am devenit una cu TAO”(”Nectarul florii de aur”, pag.11). Din remarcabila prefață a profesorului Adrian Lesenciuc, poet, prozator și critic literar, redăm următoarele: ”Maria Sturdza-Clopotaru propune prin volumul Am ales lumina o cale de vibrație poetică diferită” (…) ”Se vrea o transcendere în ontologie, gnoseologie, cosmologie deopotrivă, se vrea o angajare a literarității cu procedee ale filosofiei extrem-orientale. Contemplarea e calea spre desubstanțializare, spre situarea, chiar și în ipostaza de novice a lectorului angajat, în proximitatea unei realități care își exprimă ritmicitatea facerii și desfacerii prin poetizare: „doar însingurarea/ din cămara inimii tale/ poate să vadă fără să judece/ atunci când rămâi tăcut/ martor detașat/ al jocului cosmic” (p.17, Și tu ești lumină). Lumina e asumată. Lumina cunoașterii nu presupune căi lăturalnice, scurtcircuitări, sugestii. Căutata sugestibilitate a textului în poeticile europene e înlocuită de parcursul direct de afirmația frustă. Adevărurile, principiile izvorâte din Tao sunt așezate, așadar, într-un parcurs textual metonimic. Textul nu sugerează, ci crează iluzia unei angajări metapoetice. Vorbind despre sine și despre codul pe care îl propune, despre calea înțelegerii sale (Tao), textul conectează direct principiile Tao la ipostaza lectorului implicat prin experiența autorului în contemplare, în conectarea și neîmpotrivirea la cursul curgerii lumii, în care: „(...) cu palmele împreunate în rugă/ devine însăși pauza dintre gânduri/ prezentul continuu/ stabilizat în aici și acum” (p.55, Pauză dintre gânduri). Textul în prezent continuu – iată, deci, relația metapoetică explicită între extratemporalitatea indusă prin numirea caii (Tao, la modul general, Tao-Chia, izvorâtă din Tao Te Ching, sugerată prin acel modus vivendi invocat) și cea asumată literar – este cel cu care autoarea se prezintă în fața lectorului, și a celui căutător al normelor unor poetici occidentale, și a celui dispus la propunerea altei cai, a unei expresivități filosofico-religioase specifice altui context cultural și altor ritmuri interioare de organizare a lumii. Primii dintre aceștia vor întâlni rudimente ale exprimării de dinainte de transcendere (în special în cel de-al doilea ciclu, Valsând printre fluturi, inegal cu primul și mai vechi (n.ed. cuprinzând un număr de 37 de poezii): La mormântul părinților mei, Zvon de toamnă: ex. „satul de spaime și de ploi/ tânjesc la liniștea în doi”, p.80 etc.), ceilalți se vor situa, în căutarea adevărurilor nesugerate, în plină lecție despre cursul firesc al lumii spre lumină”. - Adrian Lesenciuc