Nu veți găsi în această carte programe politice sau slogane electorale. Cu sinceritate, simplitate și accent franțuzesc, Clotilde Armand vorbește despre viață și profesia ei, evocă principiile în care crede cu pasiune, face un surprinzător portet al țării pe care a ales-o, compară mentalitatea românilor cu cea a francezilor. Veți întâlni în volum pagini intense, emoționante – fie tandre și triste, fie entuziaste și pline de speranță. "Așa simt eu, așa sunt eu... Paginile pe care le veți citi sunt o parte din istoria familiei mele, din istoria pe care o trăim cu toții". „Atunci s-a făcut lumină și m-am trezit în mijlocul Carpaților. A fost o descoperire extraordinară. Îmi amintesc aceste momente de fiecare dată când cineva mă întreabă: «Cum ți se pare la noi? Nu-i așa că România este o țară frumoasă?» – și mi se pune foarte des această întrebare, aproape de fiecare dată când vorbesc pentru prima oară cu cineva. Atunci, îmi amintesc de această călătorie, prima dată când am fost la munte în România și am descoperit natura fermecătoare de sus, și spun, cu un zâmbet larg, cu toată sinceritatea, cu această imagine în minte: «Da, este o țară extrem de frumoasă», iar atunci, interlocutorul meu și cu mine ne unim sufletește într-o clipă în care știm că avem aceeași idee despre ce este această țară, într-o clipă de mulțumire față de Dumnezeu care ne-a făcut acest cadou: am văzut frumosul, aici, în România.“ -Clotilde Armand Fragment din carte: "Hamburg In București, eram o familie bogată. În Hamburg, eu nu lucram, aveam doi copii și un al treilea pe drum, nu cunoșteam absolut pe nimeni, soțul meu abia începea un postdoctorat la universitate. Eram o familie din clasa rnedie de jos: atenți la cheltuieli, ne duceam pentru cumpărături la Penny Market, mobilierul nostru era achiziționat de la IKEA, iar aparatura era luată la mâna a doua; am avut un șoc când electricianul, chemat pentru o problemă la mașina de spălat, a lucrat 5 minute și ne-a cerut 100 de mărci. Prima noastră victorie a fost apartamentul. Fuseserăm pe punctul să renunțăm la Hamburg cu totul. Nimeni nu voia să-i închirieze soțului meu un mic apartament cu două camere, într-un cartier acceptabil — în Hamburg, în portul german cu cel mai mare trafic de la Marea Nordului, există cartierul cu cea mai mare rată a prostituției din Europa. Eu nu sosisem încă, iar soțul meu nu găsise altă cale ca să închirieze un apartament decât să sune la anunțurile din ziare. Ajungea la vizionare alături de alte 20 de persoane și, de fiecare dată, câștigă apartamentul mult dorit o familie cu accent german. Am avut noroc până la urmă cu un iranian care a avut încredere în Sergiu și a acceptat să ne închirieze un apartament modest, dar situat pe Rehmstrassen într-un cartier foarte plăcut, aproape de parcul central care urma să fie și centrul vieții noastre din Hamburg. Sergiu a zugrăvit tot apartamentul în alb, l-a mobilat minimal, a cumpărat de la cineva un caluț de lemn, un clown de lemn, cubulețe de lemn și o jucărie de pus pe tavan tot de lemn. Asta a fost prima amintire a Clarei din viața ei: momentul când a deschis ușa camerei de la Hamburg și a văzut toate jucăriile din lemn colorate, semn cert că noua ei viață de copil va fi plină de veselie. "
