Termenul „relație toxică” este, probabil, unul din cele mai folosite în a descrie ceea ce nu funcționează între doi parteneri, un laitmotiv care poate cuprinde orice, de la divergențe de opinii și reacțiile la acestea până la abuzuri reale ce lasă în urmă cel puțin o traumă, de multe ori permanentizată. Utilizat atât de frecvent ca scuză pentru ruperea unei relații, termenul s-a demonetizat până la banal, generând, însă, în același timp, suspiciuni legate de responsabilitatea „toxicității”. Expresii de tipul „a făcut ea ceva, nu se poate” apar în majoritatea cazurilor în care o femeie e abuzată fizic sau mental, oferind subtil anumite circumstanțe abuzatorului care, nu-i așa, n-ar fi recurs la asta dacă ea „n-ar fi…” Gradul de civilizație al unei societăți e dat nu doar de modul în care își tratează bătrânii, ci și de felul în care reacționează la abuzuri, iar justificarea acestora prin învinovățirea victimei e un semnal clar că societatea respectivă mai are mult de lucrat cu ea însăși. Cazuri sunt destule, multe din ele au fost popularizate intens, dar tendința de a învinovăți victima a rămas, probabil ca o reminiscență ancestrală a unor timpuri în care femeile erau considerate „capul răutăților”, iar dacă veți citi Malleus Maleficarum, publicată în 1486, veți avea ocazia să vă înfiorați constatând că, de fapt, învinovățirea victimei practicată pe scară largă în zilele noastre este nimic altceva decât un ecou al ororilor din lucrarea menționată. De ce această carte? Pentru că, așa cum spune autoarea, Noemi Pintilii, poate, într-o zi, între un pahar de vin și o promisiune făcută în tăcere, îți vei aminti că meriți mai mult decât ai fost învățată să accepți. Cartea aceasta nu se adresează doar femeilor, ci și bărbaților în egală măsură, diferența fiind dată de modul în care va fi percepută și transmite un semnal puternic care va fi înțeles de orice femeie confruntată cu abuzuri: dacă te regăsești printre rânduri, să știi că nu ești singură.
