În compania prietenului său, prințul Henric de Navarra vine incognito la curtea Franței pentru a o cunoaște pe Marguerite înainte de logodna oficială. O nuntă dorită de două regine din motive ascunse, diferite. O regină superstițioasă și obsedată de putere, credulă și sfătuită de temutul Rene Florentinul. Teama unui rege, Carol al IX-lea, care simte primejdia ce-i amenința liniștea tronului. Secrete aflate din camerele palatului Luvru, unde fiecare spionează pe fiecare. Aventura tânărului Henric este presărată de capcane, comploturi, intrigi, morți, superstiții și de iubire. Îndrăgostit de două femei. Pe care o va alege? Fragment din romanul "Amanta regelui" de Ponson du Terrail: „Henric se duse dar, la regina-mamă. Henric privi pe domnul de Nancey și îi păru că tânărul ofițer al reginei-mamă avea mâncărime în limba și nu dorea altceva decât a sta de vorbă. „Iată ceea ce este minunat, își zise el, căci doresc mult să știu ce s-a petrecut de azi dimineață." Și fiindcă prințul știa că cel mai bun mijloc de a face pe oameni să vorbească este de a nu-i întreba, el se așeză și ridică ochii spre tavan ca un înamorat de arhitectură. — De unde vii, domnule de Coarașse? îl întrebă domnul de Nancey. — De la han, domnule. — Ne-ai părăsit, îmi pare, ieșind din Châtelet? — Da, domnule. Acea ceremonie a torturii n-avea nimic plăcut. — Sunt de părerea dumitale. — Și nu a produs asupra mea alt efect decât acela de a-mi ațâța pofta de mâncare, pe care voiam a o potoli. Domnul de Nancey începu a surâde. Henric păstra din nou tăcerea. — Așadar, reluă domnul de Nancey, după un moment de tăcere, nu știi nimic din ce s-a petrecut? — Unde? — Aici. Henric îl privi cu un aer mirat. — S-a petrecut dar ceva? — Da, domnule. — Ah! — Regele era furios cum ai putut vedea, el ordonase să nu primească pe oricine ar fi. Nu voia să vadă pe nimeni și zicea cu voce tare ca regina l-a dejucat, dar că se va răzbuna într-un mod groaznic. — Adevărat! făcu Henric. — Toți gentilomii de serviciu l-au auzit, și un moment, fiecare din noi a crezut că va urma o exilare a reginei-mamă. — Dar, zise Henric, îmi pare că s-au liniștit puțin afacerile. — Mult încă. Și știi cum? — Nu. — Pe când regele se află în culmea mâniei, regină a intrat aici și a găsit un gentilom ce o aștepta, cum o aștepți dumneata acum. — Și... acel gentilom? Domnul de Nancey surâse: — Acel gentilom, zise el, nu știa nimic de afacerea lui Rene, nici de dizgrația reginei, și el venea drept la ea ca la adevăratul suveran; căci, adăugă domnul de Nancey cu oarecare insolență, fie zis între noi, regele domnește și doamna Catherine guvernează, nu e așa? Henric păstra o tăcere diplomatică. — Acest gentilom, urmă Nancey, se numește domnul de Duras și venea din Angers cu cea mai mare grabă. — Ah! făcu Henric, e o bună bucată de drum de la Angers până aici. — Știi că seniorul duce d'Alencon e guvernatorul provinciei Anjou? — Da, zise Henric. — Ducele d'Alencon e fiul mult iubit al Doamnei Catherine. Ea i-ar da un regat dacă l-ar avea. Tocmai domnul duce d'Alencon descoperi la Angers o conspirație de calviniști, și el dădea deslușirile și noutatea prin mesajul ce aducea domnul de Duras. — Oh! oh! făcu Henric, încep a înțelege. — Atunci regina a luat mesajul, a alergat la rege și a pătruns, ca să zic astfel, cu forța. Ce s-a petrecut? Nu vă pot tocmai spune, dar după neprimirea în audiență a domnului de Crillon, cred că regina s-a împăcat cu Majestatea Sa.”
