American psycho

American Psycho a fost ecranizat în anul 2000, cu Christian Bale și Willem Dafoe în rolurile principale.   Una dintre cele mai controversate cărți apărute în America, roman-cult al anilor ’90, American Psycho a declanșat dispute aprinse, autorul fiind chiar obligat să-și anuleze primul turneu de promovare a cărții din cauza amenințărilor. Devenit repede bestseller, American Psycho este un roman violent despre violență. Patrick Bateman, personajul principal al romanului, este un tînăr frumos, educat, inteligent. Ziua lucrează pe Wall Street, sporind averea deja considerabilă a familiei lui, iar noaptea se ocupă cu lucruri care ne înspăimîntă pe noi, oamenii normali. Acțiunea este plasată într-o lume (Manhattan) și într-o epocă (anii ’80) în care bogații devin tot mai bogați, iar săracii și nebunii ajung pe străzi cu zecile de mii. Iată de ce Bateman, care este cu adevărat el însuși numai atunci cînd torturează și ucide, se transformă în profetul unei orori apocaliptice. O oroare cu care nici o societate nu este pregătită să lupte.     Fragment din romanul "American psycho" de Bret Easton Ellis:     „Cînd ajung înapoi la mine acasă, constat că trupul lui Owen a intrat deja în rigor mortiș. Îl învelesc strîns în patru prosoape ieftine de baie pe care le-am cumpărat tot de la promoția comemorativă de Conran's, îl îndes cu capul înainte și îmbrăcat complet într-un sac de dormit Canalino umplut cu puf de gîscă, pe care-l închei cu fermoarul pînă sus, și-l trag destul de ușor pînă la lift, apoi prin holul de la intrare prin fața portarului de noapte, pe stradă în jos, unde mă întîlnesc din întîmplare cu Arthur Crystal și Kitty Martin, care tocmai și-au terminat cina la cafeneaua Luxembourg. Noroc că nu mă țin mult - Kitty Martin iese în principiu cu Craig McDermott, care în seara asta e plecat la Houston -, deși Crystal, dobitoc nesimțit, se găsește să mă întrebe care sînt regulile generale pentru purtatul unei haine albe la cină. Eu îi răspund telegrafic, după care strig după taxi, proptesc destul de ușor sacul de dormit pe bancheta din spate, mă urc și eu lîngă el și-i dau șoferului adresa mea din Bucătăria Iadului. Odată ajuns acolo, urc toate cele patru etaje pe scări, cu cadavrul în spate, pînă la spațiul pe care-l dețin în clădirea abandonată, și așez trupul lui Owen într-o cadă din porțelan supradimensionată, îi scot costumul Joseph Abboud, îl acopăr cu apă și torn peste el doi saci de var.     Mai tîrziu, pe la ora două, stau în pat și nu pot să dorm. Evelyn mă prinde pe selectorul de apeluri în timp ce ascult mesaje de la 976-FUFE și mă uit la o casetă video pe care am înregistrată emisiunea Patriciei Winters de azi-dimineață, cu tema „Oameni cu diformități".     — Patrick?! întreabă Evelyn.     Eu fac o pauză, după care anunț calm, cu o voce plată și seacă: „Ați sunat la numărul lui Patrick Bateman. Nu vă pot răspunde în acest moment. Așa încît vă rog să lăsați un mesaj după semnal... fac o pauză, apoi adaug: „Vă urez o zi bună". Altă pauză, timp în care mă rog la Dumnezeu ca Evelyn să fi înghițit gălușca asta, apoi scot un Biiip! de dreptul jenant."