Amintiri din copilarie

    "Deși copiii din zilele noastre nu se mai joacă la fel cu Nică, nici casa părintească nu mai seamănă decât rareori cu aceea în care viitorul Ion Creangă s-a născut, nici școala la care învață nu mai este ca aceea din Humulești, ei continuă a-l citi și înțelege pe marele povestitor moldovean. În fond, ei nu au nevoie să caute, în subsolul paginii de manual, sensul unor cuvinte. Pe Creangă îl înțelegem noi, toți, în mod spontan. Limba lui e simplă și clară, în fond. Iată-l pe „Bădiță Vasile cel cuminte, harnic și rușinos ca o față mare” intrând pe ușa clasei noastre, iat-o pe Smărăndița popii, „o zgâtie de copilă ageră la minte”. E o copilărie universală aceea a lui Nică, întâmplările sunt parcă cele ale tuturor copiilor, încântătoare tocmai prin firescul lor. Amintirile lui Creangă trebuie citite la vârsta lui Nică, eroul lor, și recitite apoi, oricând." - NICOLAE MANOLESCU    CUPRINS: • Cuvânt înainte de Nicolae Manolescu • Ion Creanga - extras din Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, de Nicolae Manolescu • Amintiri din copilărie: • I • II • III • IV     Fragment din volumul "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă:     ”Toate ca toatele, dar când am auzit eu de tată, pe loc mi s-a muiat gura. Apoi încet-încet m-am furișat printre oameni, și unde-am croit-o la fugă spre Humulești, uitându-mă înapoi să văd, nu mă ajunge moșneagul? Căci îmi era acum a scăpare de dânsul, drept să vă spun. Vorba ceea: „Lasă-l, măi! L-aș lăsa eu, dar vezi că nu mă lăsă el acum!" Tocmai așa pățisem și eu; ba eram încă bucuros că am scăpat numai cu-atâta. Bine-ar fi s-o pot scoate la capăt, măcar așa, cu mama și cu mătușa Mariuca, gândeam eu, bătându-mi-se inima, ca-ntr-un iepure, de frică și de osteneală.     Și când ajung acasă, aflu că tata și mama erau duși în târg; și frații îmi spun, cu spaimă, că-i pozna mare cu mătușa lui moș Andrei: a sculat mai tot satul în picioare din pricina pupezei din tei; zice că i-am fi luat-o noi, și pe mama a pus-o în mare supărare cu asta. Știi că și mătușa Mariuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de înțeles, că mătușa Anghilița lui moș Chiriac, s-a mântuit vorba. Și cum îmi spuneau ei îngrijiți, numai ce și auzim cântând în tei:     — Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!     Soră-mea Catrina zise atunci cu mirare:     — I-auzi, bădiță! Doamne, cum sunt unii de năpăstuiesc omul chiar pe sfânta dreptate!     — Mai așa, surioară!... Dar în gândul meu: „Când ați ști voi câte a pătimit, șireacă, din pricina mea, și eu din pricina ei, i-ați plânge de milă!"     Zahei însă ne lăsase vorbind și se că' mai dusese în târg, după mamă, să-i spună bucurie despre pupăză...     Și a doua zi, marți, taman în ziua de lăsatul secului de postul Sân-Petrului, făcând mama un cuptor zdravăn de alivenci și plăcinte cu poalele-n brâu, și părpălind niște pui tineri la frigare, și apoi tăvălindu-i prin unt, pe la prânzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi și-i zice cu dragă inimă:     — Doamne, cumnățica-hai, cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată, luându-se după gurile cele rele! Ia poftim, soro, mai bine să mâncăm ceva din ce-a dă Dumnezeu, să cinstim câte-un pahar de vin în sănătatea gospodarilor noștri și: „Cele rele să se spele, cele bune să s-adune; vrajba dintre noi să piară, și neghina din ogoare!" Căci, dac-ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii!     — Așa, cumnată dragă, zise mătușa Mariuca, strângând cu nedumerire din umere, când se punea la masă. Văzut-ai dumneata? Să mai pui altă dată temei pe vorbele oamenilor!”