Cartea doamnei Flavia Coposu-Bălescu, scrisă cu dragoste și nostalgie, cu naturalețe și simplitate, este o fermecătoare poveste de viață, parcă visată, a unui sat ardelenesc în amiaza libertății de după Marea Unire. Sensibilitatea cu care este văzut fiecare amănunt, evanescența unor amintiri copilărești, uimirea în fața unei lumi absorbite prea curând de o istorie vitregă, toate aceste calități care țin de simțământul creștin și de memoria nativă a autoarei ne pun în fața unei adevărate monografii afective a Transilvaniei profunde, de dincolo de veac. Relația intelectualilor-apostoli cu țăranii ridicați la lumină ar părea azi idilică și incredibilă, dacă n-ar fi fost însăși esența unei lumi în care morala rurală se sprijinea pe binomul inefabil format din frica de Dumnezeu și rușinea de oameni. Doamna Flavia își oprește relatarea prea devreme. Am vrea să vedem continuarea, adică rezistența eroică a oamenilor formați în această lume – în mod particular a fratelui său, Corneliu Coposu - din perioada zbuciumată de după sosirea la cârma țării a celor fără credință și fără rușine. - Ana Blandiana
