Amintiri Si Icoane Din Trecut

„Străbunica mea, Olga Gigurtu, Amamă, cum îi spuneam eu, locuia la fiica ei, Valerie Chiru, bunica mea, în casa din Calea  Dorobanților 21 (dărâmată în 1968, pentru a lăsa loc noii aripi a A.S.E.-ului). Am cunoscut-o puțin, aveam 4 ani când a plecat în lumea celor drepți. Dar știu că era mândră de mică strănepoată și mă punea să dansez în fața invitaților ei. Avea jour fixe de două ori pe săptămână. De la bunica mea știu că Olga Gigurtu era amorezată jusqu’au bout des ongles de soțul ei, Generalul Petre Gigurtu, pe care îl însoțea în deplasările militare, fără să se teamă de lipsa confortului și de oboseală. Era, se pare, extrem de sociabilă, generoasă, înțeleaptă și îngăduitoare cu oamenii, calități preluate de fiica ei, Valerie. Olga a fost o femeie frumoasă, elegantă, foarte cultivată, romantică, picta, cântă la pian, era prietenă cu Emil Gârleanu. Era extrem de cochetă și se pare că, deși împlinise 75 de ani, un domn ar fi glumit: «dacă Doamna General o cere, merg cu ea până la capătul lumii!». Am citit amintirile străbunicii încă din copilărie, eram fascinată de ele și îmi doream nespus să-i semăn. Mă bucur astăzi că această carte atât de dragă mie prinde din nou viața.” ALEXANDRA VALLIMĂRESCU, strănepoata autoarei „Amintirile și-au păstrat întreaga prospețime și putere de evocare. Cititorul de azi are în față, vie și expresivă, o lume bogată, mândră, care a știut să-și trăiască viața din plin. Cei care au șansa să viziteze urmași ai boierilor de odinioară mai pot admira resturi ale strălucirii din trecut: un serviciu Limoges, o cupă Faberge, o statuetă de Romanelli, un covor caramanliu... Chiar proza își păstrează interesul, ca mostră a lecturilor răstimpului spre care ne îndreptăm tot mai des și cu nostalgie gândurile – La belle epoque.” GEORGETA FILITTI