Frumusețe, grație, armonie, noblețe. Adică tot ce am pierdut! Față de actuala domnie a vulgarității, prostiei, fărădelegii și marlăniei (post)comuniste, lumea Bucureștilor lui Carol I și Ferdinand, ai lui Claymoor, Frederic Dame și Ulysse de Marsillac, I.C. Brătianu și Marghiloman, P.P. Carp și Eugeniu Carada, Titu Maiorescu și Mitită Sturdza, orașul Expoziției de pe dealul Filaret din 1906, în România Peleșului, Cotrocenilor și «trenurilor de plăcere» către Sinaia «anilor nebuni», adică de pe la 1900 până la Marele Război – ne covârșește cu un peisaj (geografic, uman, istoric, economic, politic și cultural) de-a dreptul zdrobitor prin firescul bunului-simț, al eleganței, rafinamentului hedonist, cultului slujirii și ierarhiei bine chibzuite. Pe scurt: o Românie aristocratică, emanând înțelepciune, temeinicie statală, armonie socială (cel puțin până la 1907...), elan constructiv și măsura în toate. – DAN C. MIHĂILESCU Dacă ai trăit fapte istorice, ai obligația să le păstrezi în forma în care ți s-au înfățișat. A scrie istorie este o datorie pentru omenire, a o adauga cu ce ai aflat este o obligație pentru fiecare, rămânând ca acei care pot scrie să adune ce au aflat, de la cine poate numai vorbi. – NICOLAE IORGA
