„Roman verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, după propria-i mărturisire, ofițerul de carieră Grigore Lăcusteanu. Se numără printre puținii care simt nevoia să aștearnă pe hârtie gânduri despre sine, despre familie ori despre lumea în care trăiesc. Vălmășagul de la 1848, acel «furnicar de crai» în care «toți am greșit, toți am suferit», căci «au fost o zăpăcire obștească», are în persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să fie mereu la pândă, «iute și violent», Grigore Lăcusteanu trăiește intens întâmplările de familie și deopotrivă pe cele din jur. Notele sale, în mare parte subiective, ca orice elaborat de factură memorialistică, vin în răspăr cu istoriografia comunistă care s-a insinuat în societatea noastră vreme de mai multe decenii. De aici și curiozitatea noastră îndreptățită de a asculta et altera pars. Potrivnic statornic al «golanilor» și convins că doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagosloviței Rușii, poate salva România», Grigore Lăcusteanu, ca ofițer, e amestecat în revoluție – pentru a o reprima –, e arestat, scapă și e gata să se pună în slujba invadatorilor ruși și turci. Ceea ce și face. Până atunci însă urmărește cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de operetă.“ (Ion FILITTI) În anul 1847 se coaliza dăscaleții, advocații și ciocoii rapace, aspirând la o răsturnare generală a țării, cu scop de a se urca peste ruinele boierilor și celor avuți. Pe de altă parte ex-domnul Alexandru Ghica, prin feciorii de boieri (care era clasa cea mai inteligentă în aparență) și prin bani, având de instrumente pe frații Golești, Nicolae și ștefan, uneltea răsturnarea lui Vodă Bibescu, cu scop de a reveni pe tronul României. Rușii iarăși, nu numai că nu le displăcea, ba încă în anul 1848 în luna lui mai au trimis pe generalul Duhamel ca să-i dea mai multă impulsie, cu scop – ca vecină – să ia de pretext că la porțile ei s-au aprins un rezbel civil și cu acest chip să poată intra în țara sa deschiză chestia Orientului… Vodă Bibescu, din parte-i, se adormea de iluziile care îi procurau golanii, că urzesc o revoluție cu Moldova și cu Transilvania și să-l proclame de împărat al Daciei. Fie politică exterioară, fie slăbiciune sau inerție, nu lua măsuri coercitive.
