Potrivit mărturiei autorului, „această carte s-a zămislit sub pămînt”, într-o celulă de la Jilava, la sugestia colegilor de detenție de a-și pune pe hîrtie, după eliberare, povestirile despre peregrinările sale pe la mănăstirile din țară. Iar rezultatul este acest volum de nuvele fantastice grupate în jurul unui personaj simbolic – îngerul care și-a pierdut aripile – care, prin călătoriile lui în spațiul fascinant al mănăstirilor românești, prilejuiește o incursiune în trecutul istoric și legendar al locurilor. Un amestec de prezent și ecouri ale unor evenimente istorice de care se leagă înălțarea mănăstirilor Olteniei , de mitologie creștină și profan, de omenesc și supraomenesc ce amintește de creația lui V. Voiculescu și Mircea Eliade. Conflictul dintre familia lui Constantin Brîncoveanu și aceea a Stolnicului Constantin Catacuzino, zidirea maicii Olimpiada, fiica din flori a lui Brîncoveanu, în peretele bisericii, acuzată de vrăjitorie de către Ștefan Cantacuzinul și doamna să Paună, figura lui Mircea Ciobanul și a doamnei Chiajna sînt doar cîteva fapte și personalități care dau autenticitate povestirilor peregrinului apter, un personaj contemporan cu întregul nostru trecut istoric.
„Ceea ce numim îndeobște orizontul fantastic al prozei lui Valeriu Anania ar aparține mai degrabă deschiderilor către sacru pe care le practică un spirit religios. Nuvelele din Amintirile peregrinului apter sînt admirabile hierofanii, superb poetice pe această direcție. «Imaginarul» nu este subordonat necesitaților și ambițiilor auctoriale. El se integrează unui program «culturalizator». Călătoriile peregrinului vor să dea (alt) temei legendelor, istoriilor, «povestilor» dintr-un ținut. Să resacralizeze ceea ce trecerea a desacralizat.” (Cornel Ungureanu)
„Demersul epic al lui Valeriu Anania din Amintirile peregrinului apter pare unul ce se înscrie netăgăduit în linia «tradiționala» a povestirii noastre moderne, așezîndu-se la încheierea unui posibil cvadrilater ale cărui celelalte unghiuri le-ar fixa Gala Galaction, Mircea Eliade și V. Voiculescu. Povestirile și nuvelele sale aduc mirajul misterelor de început de lume, faptica lor fiind înviată adesea din vremuri foarte îndepărtate, aureolate de un fabulos fantastic, dedus dintr-o mitologie creștină ce dizolvă mărturia documentului concret istoric în «posibilitatea unei simple legende», cu reverberații profunde în conștiința morală a unei epoci revolute ce-și află corespondențe perfecte în contemporaneitatea noastră imediată. Peregrinările mereu tînărului apter se petrec nu atît într-o arie geografică – călător dintr-un loc în altul, de la o mănăstire la alta –, cît mai ales în lungul veacurilor, de la un timp la altul, de la o întîmplare cu rezonanțe în semnificația istorică la alta, de la un personaj implicat veacului său la un altul fixat pe coordonatele altui ev.” (Constantin Cublesan)
