„Astăzi, Găurenii copilăriei mele nu mai există decât în amintirea mea. Generația părinților mei s-a stins, generația mea se va stinge în curând. Copiii noștri, atâția câți se mai află în sat, sunt aproape complet deznaționalizați. Satul pe care-l evoc rămâne însă nu mai puțin emblematic pentru locurile în care au existat și mai există comunități de români minoritari. Rămâne emblematic pentru că, dincolo de diferențele de context istoric, viața lui a fost viața tipică a unei asemenea comunități, dar și pentru că soarta lui ar putea deveni soarta oricăreia dintre acestea. Private de dreptul de a avea învățământ în limba maternă , împiedicate să-și practice credința în biserici proprii, prinse între intoleranța primitivă a autorităților din țările respective și pasivitatea exasperantă a forurilor române, aceste comunități nu vor reuși să-și salveze de la dispariție limba și tradițiile decât prin eforturile constante ale unor oameni luminați.” - Gheorghe Tane-Urucu (1993)
