Amiralul Horthy, regentul Ungariei

Figura lui Miklos Horthy este sinonimă cu istoria Ungariei interbelice. De el se leagă renașterea țării după destrămarea Imperiului și încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. În memoria istorică a românilor – și nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rând cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, iar numele său echivalează cu ocupația, de­por­țările și abuzurile contra populației civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944. În procesele de la Nurnberg nu va sta însă pe banca acuzaților, ci în boxa martorilor, iar sfârșitul vieții și-l va trăi în liniște la Estoril, la fel ca alți mari exilați ai epocii (între care și Carol II, fostul rege al României). În ultimii ani, e așezat pe piedestal de regimul Viktor Orban, în galeria eroilor națiunii maghiare.   Lăsând în urmă clișeele istoriografiilor naționale și polemica naționalistă, Catherine Horel este primul istoric care alcătu­ieste biografia regentului Ungariei pe baza unei documentări vaste, reușind să impună o viziune nouă, critică și obiectivă. Dincolo de figura controversată a lui Horthy, cartea de față este în egală măsură o amplă frescă a Ungariei dintre cele două mari războaie – o istorie ale cărei ecouri în prezent sunt încă vii. Traducere de Lia Decei   Fragment din cartea "Amiralul Horthy, regentul Ungariei" de Catherine Horel "De serviciu o zi din două și apoi în permisie o lună întreagă, Horthy dispune de mari perioade de timp liber la Viena. Și-a instalat familia într-o casă la Baden, unde va locui până la sfârșitul Primului Război Mondial. El caută să profite de timpul liber și decide să învețe să picteze: îi este recomandat profesorul Johannes Mayerhofer (1859-1925), de la care ia lecții. Horthy știe deja să deseneze în virtutea educației sale navale, dar a priori nu are nici un simț artistic. Se duce deci la Muzeul de Istorie a Artei din Viena (Kunsthistorisches Museum) și copiază ce-i place, adică scene de vânătoare, cai și peisaje. Își face un obicei din a se duce în fiecare dimineață și progresează rapid. În timpul unui sejur la Bad Ischl, are curajul să facă un portret al lui Franz Joseph, pe care-l cunoaște acum de mai mulți ani, îl pictează așa cum îl vede atunci, în ținută de vânătoare. Bineînțeles, se ascunde de principalul interesat, dar ceilalți aghiotanți, ca și valeții monarhului găsesc că portretul este foarte asemănător cu originalul și-l încurajează pe Horthy nu numai să-l termine, ci și să arate rezultatul. Franz Joseph află de existența portretului și cere să-l vadă. Horthy îl va agăța pe peretele biroului său de la domeniul Kenderes; nu au mai rămas decât fotografii făcute în casă înainte de al Doilea Război Mondial și toți biografii din perioada interbelică îl menționează ca o mărturie a fidelității lui Horthy față de împărat. Viena îl seduce pe Horthy prin oferta muzicală și artistică, cu toate că se pare că o preferă de departe pe prima celei de-a doua. De altfel, el oferă o viziune idealizată a înclinației lui Franz Joseph pentru arte, deși acesta din urmă nu se ducea decât foarte rar la spectacole și nu vizita expoziții decât din obligație. În schimb, este exact că îi repugnau creațiile Art nouveau și Secession, lucru pe care Horthy pare să-l aprobe implicit."