Rezumat Anectode despre mari personalitati romane – D. Teleor
Bine apreciat pentru producția lirică și, în parte, pentru caracterologia prozei sale, de către G.Călinescu, D.Teleor a rămas total necunoscut generațiilor de după moartea sa (1920) ca anecdotist, deși a fost unul dintre cei mai mari scriitori ai genului, chiar în epoca lui I.L.Caragiale.
Volumul de față înfățișează toate anecdotele autorului despre marile figuri ale culturii și istoriei naționale (Al.I.Cuza, Carol I., I.Heliade Rădulescu, M.Kogălniceanu, C.A.Rosetti, D.Bolintineanu, B.P.Hasdeu, M.Eminescu, I.L.Caragiale ș.a.) configurate pe amintiri personale sau pe extrase din memoria colectivă.
Cititorul va avea bucuria să descopere o carte, pe cât de atractivă, pe atât de instructivă. - I.Oprișan
Fragment din cartea "Anectode despre mari personalități romane" de D. Teleor:
"Venind noul Domnitor Carol I, această Gardă cu veleități republicane, după cum spun bătrânii, nu prea a plăcut Prințului și prea bătea la ochi cravata roșie anarhistă. Conservatorii când veneau la putere o desflințau, dar liberalii o înflînțau din nou. Așa a dus-o până la revizuirea Constituției, când s-a adăugat un articol ce găsuiește astfel: „Garda Națională este și rămâne desființată". O desființă pentru totdeauna chiar creatorul ei, I. C. Brătianu, căci ajunsese ceva ridicol, ceva care adună copiii de pe străzi ca să caște gura și să rază. Până și muzica Gardei, o fanfară hodorogită, a rămas de pomină și cânta, - rămășițe din ea - și astăzi la zilele onomastice, pe la case. La 19 iunie 1866, Vodă Carol dă ordin ca întreaga Gardă să iasă pe câmpul de exerciții de la Cotroceni, căci voiește s-o inspecteze. Președintele consiliului de miniștri Lascăr Catargiu, face cunoscut Prințului că Garda Națională refuză să vie la inspecție căci s-a zvonit că are să fie desființată și că se va duce la Mitropolie spre a se pune sub protecția Adunării Deputaților. Ceva ca în Spania. În consecință, Catargiu ruga pe Domn ca să amâie Camera pentru o zi, adică s-o deschidă la 21 iunie.
Prințului i s-a părut foarte ciudată această propunere și cum în caracterul lui n-a fost niciodată încovoierea, a refuzat amânarea și a plecat a doua zi la Cotroceni unde, într-adevăr, a găsit numai vro câteva sute de gardiști civici. Tânărul și viteazul Prinț, s-a pus atunci în fruntea acelor sute și având muzica militară în frunte a pornit spre București. Aflând de aceasta, toți gardiștii civici din oraș s-au adunat în număr de câteva mii în Piața Teatrului așteptând sub arme trecerea Domnitorului pe care l-au aclamat cu mare entuziasm, adăogându-se și ei la cele câteva sute."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Anectode despre mari personalitati romane?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Anectode despre mari personalitati romane și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.