Realitatea oferă tot ce este necesar pentru a scrie un roman, nu este nevoie de imaginație, remarcă Balzac. Pe același considerent m-am decis să redactez această carte. Subiectul ei este rodul experiențelor personale; nimic exagerat, minimalizat, dramatizat sau romanțat. Am apelat la memorie (la notele de jurnal), retrăind fiecare moment, uneori cu tristețe, alteori cu bucurie, dar niciodată cu regrete. Nu de ceea ce facem trebuie să ne pară rău, ci de ceea ce nu facem. Nu reactivitatea la nimicnicie trebuie să ne sperie, ci indiferentă, ignoranță, nepăsarea, frica sau lenea. Volumul vizează, cu precădere, perioada crizei economice 2009-2012, iar locația, instituția care îi cuantifică efectele: Institutul Național de Statistică. Lucrarea abordează mai puțin criza economică, ci, cu precădere, pe cea morală, în care administrația românească se complăcea. Oricum, prima, după opinia mea, era conscînta celei din urmă. Personajul principal al cărții este un proaspăt funcționar public. Fără să fi lucrat în sectorul bugetar, a venit animat de principiile întâlnite în cel privat. Însă avea să constate cu stupoare că, la stat, eficiența cheltuielilor și evaluarea performanței erau înlocuite cu risipă și corupția, la pachet cu promovarea delațiunii și a nepotismului. Faptul că și-a manifestat stupefacția cu voce tare l-a transformat în inamicul superiorilor săi. Subiectul acestei cărți este doar o mostră de climat organizațional din administrația românească. Fiind pasionat de trecut, mi-am propus să consemnez o filă de istorie, o radiografie a administrației centrale românești din perioada primei crize economice a secolului XXI. Și, nu în ultimul rând, să expun povestea unui tânăr ce dorea să-și depășească condiția într-un climat ostil excelenței. Sunt conștient că n-am fost singura victimă a unui climat ori unicul observator al unei mentalități. Ultimele trei secole ale istoriei noastre au fost marcate de câteva personalități împinse spre asemenea demersuri. (Autorul)
