Demersul prozatoarei Isabela Branescu de a scoate (si) un volum de versuri nu are nicio legatura cu inclinarea cvasi pandemica a foarte multor autori de literatura, luati de valul al treilea al poeziei (un autentic tsunami, de fapt), care, aidoma tarabagiilor ce cauta, daca tot e platita masa la administratia pietelor, sa mai vanda si altceva musteriilor, in afara obisnuitelor legaturi de marar cultivat in jardinierele de pe balcoanele Ferentariului. Pentru ca in cazul de fata poezia nu vine sa implineasca un destin literar, sa-l rotunjeasca, in sensul in care e perceputa indeobste o asemenea intreprindere, acela de a mai adauga ceva la o biografie spre a o face cat mai polimorfa cu putinta, pentru a da bine, ci este un exercitiu de sinceritate, de devoalare timida a celei mai ascunse fete a condeierului obisnuit sa arate lumii realitatea dorita de semeni (fara ca ei sa-si imagineze ca e realitatea autorului, si nu a lor), stiut fiind ca pentru unii din ei intre proza si prozaism nu e mare diferenta. - Mihail Soare
