Anii de glorie ai muzicii lautaresti

   Pe drumul mănăstiresc • Mor murgule de necaz • Na la neica mere dulci • Stinge Doamne stelele • Blestemat să fii de stele • Doi tovarăși am la drum • Nici nu ninge, nici nu plouă • Inimă supărăcioasă • Inel, inel de aur • Trei focuri arde pe lume • Niculai, Niculăită • Tot am zis mă duc, mă duc • La șalul cel negru • La ciolpan cu frunza lată • I-auzi, lele, popa toacă • Tinerețe, tinerețe • De ești supărată • De trei ani nu dau pe acasă • Deschide gropare mormântul • Mahala și țigănie • Mă suii pe munți de sticlă • Supărare, supărare • De-ai ști tăicuțule bine • Omul bun și mărul copt • Ce e omul pe pământ?     Fragment din volum:     “Tudor Păun (Dorel Nas Strâmb)     Se trage dintr-o familie de lăutari și a crescut în Ferentari, fiind vecin cu Ilie Udila. Pe timpul ăla, majoritatea lăutarilor căută să se angajeze la ansamblu, numai că era mai greu. Se angaja numai prin concurs. Dorel, fiind un acordeonist bun, a reușit și s-a angajat la ansamblul MAI. Cântând la ansamblu, a făcut și imprimări la radio, ca solist, numărându-se printre cei mai buni acordeoniști. Cântând cu el o nuntă prin Dudești, prin '70, seara, la masă, a făcut un program foarte frumos și un glumeț de acolo, pe care îl cunoșteam, i-a spus: „Dorele, ai grijă, în noaptea asta să cânți bine, că dimineața o să ai treabă cu mine." El a luat-o în serios. Când a auzit asta, n-a spus la nimeni și după 30 de minute s-a făcut că se duce până afară și, de fapt, a plecat acasă, lăsând acordeonul pe scenă, de frică. Eu am rămas fără acordeonist, până dimineața cântând eu și cu Florica Calu, împreună cu un acompaniament. După prânz, l-am sunat acasă și i-am spus: „Dorele, stai liniștit că ți-am luat eu acordeonul și vino la mine să ți-l dau.” L-am întrebat: „De ce ai plecat Dorele?” El spune: „Tu n-ai văzut ce mi-a zis ăla că dimineața o să am treabă cu el. Mi-a fost frică și am plecat acasă.” Atunci am râs și i-am zis: „Mai Dorele, ăla era un om glumeț cu toată lumea. Eu îl cunosc bine. Ți-a spus așa, că te-a simpatizat prea mult cum ai cântat.”     Tudor Păun are patru băieți și două fete: doi cântă cu acordeoanele și unul cu chitară și vocea, pe nume Petrică, iar cel mai mare dintre frați era telefonist.     Dorel Păun, cântând la Constanța, prin restaurante, prin anii 85-87 s-a îmbolnăvit grav la coloană, de reumatism, rămânând cocoșat. Dorel, fiind un acordeonist foarte bun și învățând mai mulți copii, arătându-le ca un profesor, și-a învățat și cei doi fii la acordeon, instruindu-i bine. Pe unul din ei, pe nume Nicu al lui Dorel, fiind un băiat cu caracter deosebit și bun meseriaș, l-am solicitat și eu de multe ori pe la multe nunți, iar cu celălalt, cu Sile, am avut ocazia să cânt într-un turneu prin anul 1999, prin Franța, cu Panseluța Feraru, el fiind pentru prima dată plecat în străinătate."