Cartea Animalul inimii PDF

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură • Roman distins cu International ÎMPAC Dublin Literary Award Patru tineri încearcă să supraviețuiască în universul totalitar românesc, cu regulile absurde, abuzurile și teroarea sa tacită. Naratoarea, Edgar, Kurt și Georg sunt în permanență hărțuiți de căpitanul Piele, supuși interogatoriilor umilitoare și împinși treptat spre un inevitabil sfârșit. În această lume, guvernată de figurile amenințătoare ale securiștilor și anchetatorilor și bântuită de siluetele fantomatice ale nebunilor orașului, cei patru tineri citesc pe ascuns literatura, se refugiază într-un limbaj cifrat, straniu ca o poezie suprarealistă, mereu cu iluzia evadării într-un Occident fantomatic. Doar trei dintre ei vor reuși să fugă, iar tentaculele Securității se vor dovedi suficient de lungi pentru a-i ajunge din urmă, cu consecințe dezastruoase pentru viețile lor. Herță Muller este un exemplu de onestitate, iar Animalul inimii este mărturia ei. Autoarea descrie în amănunte precise, necruțătoare ce a însemnat să trăiești în România sub comunism. - The Washington Post Fragment din cartea "Animalul inimii" de Herță Muller "În această dimineață am aflat de ce nu-l văzusem atunci în oglinda geamului pe unul dintre bărbații Lolei. El era altfel decât bărbații fiecărui miez de noapte și ai fiecărei ture târzii. Mânca la universitatea de partid, nu se urcă în nici un tramvai, nu o urmă niciodată pe Lola în hățișurile parcului, avea mașina și șofer. Lola scrie în caiet: Iată, el e primul cu cămașa albă. Așa a fost în acea după-amiază, cu puțin înainte de ora trei, când Lola era deja în anul patru și aproape ajunsese cineva: Rochiile fetelor zăceau întinse pe paturi, despărțite de rochiile Lolei. Soarele bătea fierbinte în pătratul acela și praful creștea pe linoleum ca o blană gri. Și lângă patul Lolei, acolo unde lipseau broșurile, era o pată mată întunecată. Și Lola spânzură de cordonul meu în șifonier. Și au venit trei bărbați. O fotografiară pe Lola în șifonier. Apoi dezlegară cordonul și-l vârară într-o pungă de plastic transparentă. Era subțire ca un abur, ca dresurile fetelor. Bărbații scoaseră trei cutiuțe din buzunarele sacourilor. Închiseră capacul cufărului Lolei și deschiseră cutiuțele, în fiecare cutiuță se afla un praf verde ca veninul, îl presărară pe cufăr și apoi pe ușa șifonierului. Era atât de uscat, că tusul de gene fără scuipat. Mă uitam la ei ca și celelalte fete. Mă miram că există și tus verde. Bărbații nu ne întrebară nimic. Cunoșteau motivul. Cinci fete stăteau la intrarea căminului studențesc. La avizier atârna poza Lolei, aceeași cu cea din carnetul de partid. Sub fotografie atârnă o coală de hârtie. Cineva cîți cu glas tare: Această studentă s-a sinucis. Condamnăm fapta ei și o disprețuim. E o rușine pentru întreaga țară. În cufărul meu am găsit, după-amiaza târziu, caietul Lolei. Îl ascunsese sub ciorapii mei, înainte de a-mi lua cordonul."