Anne: Familia din Ingleside - Volumul al X-lea din Seria: Anne din Green Gables
În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă, unde, împreună cu soțiorul ei drag, își crește propriii copii, care îi seamănă atât de mult și care ne vor încânta cu gingășia, naturalețea, spontaneitatea și farmecul lor. Suflete pe care Anne le umple de nădejde, de căldură, de dragoste și de bucurie cu aceeași ușurință cu care a făcut-o cu toți prietenii și, mai ales, cu toți cititorii ei de-a lungul a nouă volume. „Asta-i viața. Bucurie și durere, speranță și frică și… schimbare. Mereu schimbare! N-ai cum să te împotrivești. Trebuie să uiți ce-a fost și să te apropii de ce e nou... să înveți să-l îndrăgești și să-l accepți.” Timpul a trecut, dar Anne stăpânește în chip minunat arta de a rămâne neschimbată în adâncul inimii sale. Căci, după cum se amuză Gilbert: „Soția asta a mea nu și-a pierdut încă simțul ăsta al speranței. Ea crede că mărăcinii pot, în orice clipă, să facă smochine.” Roadele lecturii nu vor înceta să apară, pentru că Anne trăiește, iubește și se roagă cu adevărat: „Doamne, Dumnezeule, ajută-l pe copil și pe mama lui... ajută-le pe toate mamele din lume. Avem așa de mare nevoie de ajutor, cu toate sufletele și mințile atât de sensibile și iubitoare care caută de la noi călăuzire, iubire și înțelegere.” Iar rugăciunea trece dincolo de filele cărții, făcându-ne să ne dorim să fim și noi pe vaporul la a cărui cârmă e nimeni altul decât Cel a-toate-ocârmuitor! „Lui Anne îi bătea mereu inima ceva mai tare când privea un vapor îndepărtându-se de țărm. Îl înțelegea foarte bine pe căpitanul Franklin Drew, pe care l-a auzit odată spunând: Doamne, ce rău îmi pare de oamenii ăștia care rămân pe uscat!” - oamenii aceștia, atât de triști, care nu pot crede că tot drumul vieții poate fi inundat de frumusețe atunci când din inimile lor fac lăcaș în care să ardă dragostea, cea curată și luminoasă.
