Anomalii

În viitor, nu mai există boala. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în mulțășteptată excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați. „O carte vibrantă” (Russel Brand) „O aventură amețitoare” (Max Beesley) „O poveste cu un ritm alert și captivant care confirmă că trebuie să luptăm pentru ceea ce ne face pe fiecare dintre noi speciali și unici.” (Randy Jackson)     Fragment din romanul "Anomalii" de Sadie Turner și Colette Freedman:       „Fetița mă îmbrățișează și îmi întrerupe gândurile.      — Ce mă bucur că ne-ai găsit!     Sunt șocată. Nu sunt obișnuită cu asemenea afecțiune. Mai ales din partea unui străin.     — Sunt Zilli, spune ea și mă strânge și mai tare în brațe. Ce mă bucur că ai ajuns aici până la urmă! Te aștept de nu știu când.     — Mă bucur să te cunosc.     Izbucnesc în râs. Fetița nu vrea să-mi dea drumul.     — Tu o să salvezi omenirea. Toți au spus că o să vii.     Chipul ei e atât de deschis, ochii ei mari și castanii sunt atât de inocenți...     — Cred că mă confunzi cu altcineva, îi spun cu blândețe și îi desprind încet brațele din jurul meu.     Ea zâmbește și își strecoară mâna mea.     — Zilli, n-ai nimic de făcut? întreabă Kai.     — Nu. Mi-am terminat treaba. Am urmărit-o și am adus-o aici. Merit o pauză.     Mă uit la Kai:     — Ia stai! Am fost urmărită?     — Taj îți va explica totul, curând, spune Kai.     — De ce nu-mi explici tu, acum?     — Keeva, nu ai fost în siguranță de când ai plecat de la Tabăra Monarch. Taj te-a supravegheat, așa cum a supravegheat toate Anomaliile. Are agenți în toate comunitățile, iar unica lor misiune este să ne urmărească până când putem fi eliberați. Zilli a fost agentul tău.     — Cât are, opt ani? spun eu.     — Am mai mult. Sunt doar mică pentru vârsta mea, spune Zilli, dându-și importanța.     Sunt prea obosită ca să mă contrazic cu ei, așa că merg între Kai și Zilli și încerc să mă familiarizez cu împrejurimile. În dreapta este o zonă deschisă, mare, cu mai multe mese la care oamenii meșteresc obiecte pe care le fac din materiale pe care le recunosc, dar și din unele despre care nu-mi dau seama ce sunt. E un întreg arsenal: arcuri și puști, armuri și pistoale antice. Un fierar folosește focul ca să facă săbii, spade, iatagane și junghere.     — E uimitor, spun într-un final și Zilli mă strânge de mână. Pentru cine sunt armele astea?     — Pentru toți, spune Zilli. Uite!     Își deschide umbrela și văd că e ornată cu trei mici stele colțate și ascuțite.     — Țintesc foarte bine, se laudă ea.     — Și tu ai o armă? îi cer socoteala lui Kai.     Își ridică bluza și scoate un pumnal.     — Cu toții avem.     Îmi dau ochii peste cap:     — Iar eu ar trebui să mă simt în siguranță aici?     — Încă n-ai văzut nimic. Uite!     Kai îmi face semn să privesc în stânga, unde văd o grădină întinsă pe hectare întregi.     — Ce-i asta? E o...     Nu-mi termin fraza. Credeam că e imposibil!     — O grădină subterană? Da, spune Kai, mândru, când ne oprim în fața unui răsad de roșii atât de viu colorate și de coapte, că-mi lăsă gura apă.”