Antologia poetilor disparuti prematur

Antologia poeților dispăruți prematur în aeternitas... Romanul s-a născut poet, scria Vasile Alecsandri în art. Românii și poezia lor, 1849. Sintagma, intrată în cotidian, a devenit un truism, semnificând, printre alte accepții, și ușurința în exprimare. E ușor a scrie versuri, spunea Mihai Eminescu în poezia Criticilor mei, bineînțeles, în cu totul alt context decât cel alecsandrinian. Poezia se naște (și) spontan, în virtutea unui impuls interior, cauzat de diverse motive: natura, dragostea, istoria, farmecul vieții, influențe livrești etc. Literar vorbind, expresia marcă apariția unei generații de scriitori care au dat contur literaturii românești: Cârlova, Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Alecsandri ș.a. Antologia de față dă seama despre poeții, în număr de 41, a căror viață s-a frânt prea devreme, dar cei mai mulți dintre ei, au fost poeți de perspectiva literară, intrând, cu mai multe sau mai puține rânduri în orice carte de istorie a literaturii române. Poezia lor place la lectură și acesta este un criteriu pe care orice cititor de literatură îl ia în considerare. Fragment din cartea "Antologia poeților dispăruți prematur" de Nicolae Eftenie "Biografia lui Ștefan Octavian Iosif, deși bogată în evenimente, este totuși fragmentată. S-a născut la Brașov la 11/ 23 octombrie 1875. În orașul natal își petrece primii ani ai copilăriei, zburdând cu prietenii prin pădurea de pe Tâmpă. În Gimnaziul mare public roman dovedește aptitudini deosebite la învățarea limbilor străine predate în școala: latină, maghiară, germană, franceză, un exercițiu pregătitor pentru traducătorul de mai târziu. În 1889, pensionat, profesorul Ștefan Iosif, tatăl, se mută cu familia la Sibiu, iar băiatul e înscris în clasa a V- a a liceului maghiar. În 1891, tatăl obține funcția de profesor suplinitor la gimnaziul din Turnu - Măgurele, unde îl urmează curând familia. În 1895, își trece bacalaureatul, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, secția filozofică, dar nu urmează cursurile și nu se prezintă la examene. Un timp e copist la Ministerul Domeniilor, apoi secretar al lui Ion Luca Caragiale. În 1897, îl găsim la Iași în redacția unui ziar, probabil Seara. Îi apare primul său volum de versuri originale, intitulat simplu și modest, Versuri. În 1899 pleacă la Paris pe spezele prietenului său, Virgil Cioflec, unde îl cunoaște (1900) pe Dimitrie Anghel, de care îl va lega o strânsă și nefastă prietenie. În 1901 îi apare volumul Patriarhale, prin grija lui Sextil Pușcariu. Critică semnalează, cu regrete, nota dominantă a volumului - „pesimismul". Devine redactor al revistei Sernănatorul, apărută la începutul lunii decembrie a anului 1901, sub direcția lui Alexandru Vlahuță și George Coșbuc. Din 1902 începe colaborarea Anghel - Iosif, publicând sub semnătura comună traduceri din Verlaine, H. de Regnier, H. Ibsen etc. Apoi vor scrie poemul dramatic Legenda funigeilor, Caleidoseopul lui A. Mirea ș.a. Anghel și Iosif erau două firi diametral opuse; Iosif era reflexiv, melancolic, nordic, interiorizat, boem incurabil; Anghel era expansiv, imaginativ, agitat, sudic, cu ceva de cabotin."