Anul lui Billy Miller

    Carte distinsă cu Newbery Honor in 2014     Billy Miller tocmai a început clasa a doua și are mari emoții. Oare e suficient de deștept? S-a mai și lovit la cap în vacanță. În plus, stă la masă cu nesuferită de Emma, care îl tot necăjește, și a supărat-o pe doamna Silver, învățătoarea lui, chiar din prima zi. Marile drame ale lui Billy sunt legate de lucrurile mărunte: cum să facă să stea treaz o noapte întreagă sau cum o să învețe pe de rost poezia pentru serbare. Zilele din anul lui Billy Miller se adună ca un bulgăr de zăpadă rostogolit pe îndelete, cu toate momentele trăite din plin, fie ele mai frumoase sau mai grele.      Fragment din volumul "Anul lui Billy Miller" de Kevin Henkes:       „Când clopoțelul a anunțat pauza de dimineață, toți copiii în afară de Billy au țâșnit din bănci și au format un rând dezordonat în fața clasei. Billy a rămas la urmă. S-a prefăcut că a pierdut ceva sub scaun. A crezut că poate aștepta până pleacă toți din clasă, pentru ca apoi să plaseze obiectele argintii pe catedra doamnei Silver.     - Haide! i-a zis Ned, șoptind apăsat.     Billy nu l-a băgat în seamă și a continuat să bâjbâie pe podea.     - Ascultați-mă un pic, a spus doamna Silver. Duceți-vă la dulăpioare dacă aveți nevoie de haină. Apoi puteți ieși afară.     S-a îndreptat către Billy.     - Pot să te ajut cu ceva? a întrebat ea încet.     - Nu.     Billy s-a foit agitat pe sub masă. S-a uitat lung la dalele din podea. Nu știa ce să facă.     Probabil că doamna Silver i-a văzut caietul, fiindcă l-a întrebat:     - Ești un liliac? Asta e peștera ta? a zis ea și a tras un scaun la o parte. Ieși afară din peșteră, liliacule.     Billy a ieșit de sub masă și s-a ridicat în picioare. Nu erau decât ei doi. Era singur în Sală 2 cu doamna Silver. Își dorea să fie acasă cu tați și Șal.     - Te simți bine? a întrebat doamna Silver.     Billy a încercat să dea din cap că da, dar și-a simțit gâtul și capul înțepenite.     - Vrei să-mi spui ceva?     A băgat mâna în buzunar și a scos obiectele argintii. Cuiul rămăsese agățat și i-a făcut o gaură mică în buzunar. Avea mâna rece și umedă.     - Uitați, a spus el. Sunt argintii, ca numele dumneavoastră.     Doamna Silver a luat obiectele și le-a ținut cu ambele mâini, la fel cum ținuse și cuibul.     - Sunt pentru mine? a întrebat ea.     Billy a înclinat timid din cap, iar vocea i s-a înmuiat atât de mult, încât a sunat ca o șoaptă.     - Eu de fapt sunt o persoană de treabă, a spus el.     Nu putea să se uite la ea, dar simțea privirea ei asupra lui ca o plasă. Inima îi zvâcnea în piept.     - Mi-am dat seama că ești o persoană de treabă.     Billy a oftat.     - O persoană foarte de treabă.     Billy a simțit o mare ușurare.”