Pentru că adesea mi-e teamă să port în inimă, port pe brațe. Și brațele îmi devin prea grele uneori și atunci scap pe jos, pe podea, pe asfalt ori în iarbă, bucățele din ce ar fi putut fi. Și ce cade pe pământ reavăn încolțește, crește și mă împresoară. Și știu că voi scăpa din strânsoare doar atunci când mă voi decide să ridic la piept toate posibilitățile. Apoi, ceea ar fi putut fi devine posibil și inima mea, acum curajoasă, poate atât de ușor să separe și să păstreze binele, încât mă întreb adesea: de ce m-oi fi temut în trecut? - Autoarea Fragment din carte: "Ce contează cu adevărat în viață? În viața oricui și... într-a mea? Pentru ce luptasem până acum? Ce realizasem până acum? Reușisem să devin ceea ce am visat acum mulți ani ori doar am trăit, așa cum am putut mai bine, o iluzie? Femeile acestea din Amazonia, din junglă, complet needucate și lipsite de orice legătură cu lumea de dincolo de casa lor, de tribul lor, de copacii lor, păreau pe undeva să aibă o înțelegere a lucrurilor cu mult mai adâncă și mai realistă decât a mea. Privindu-le cum se joacă cu un ruj scump, ce mă costase o bună bucățică de salariu, cum se distrează pe seama lui, a culorii frapante și apoi cum se opresc, și-l șterg și redevin ele, ele așa cum au fost dintotdeauna, aproape că mi-au dat lacrimile. Știau atât de bine să nu se piardă, ci doar să se joace... De fapt, nu există nici un risc să se piardă pe ele însele, niciodată. Iar joaca venea senină și vioaie, naturală, pură, așa cum ar fi trebuit să vină pentru oricine; și pentru mine."
