Apologia . Despre doctrina lui Platon

Gloria câștigată de Apuleius în timpul vieții i-a supraviețuit și după moarte. În special Măgarul de aur  i-a perpetuat numele; chiar și cei care nu știu nimic despre această operă sau cei care ar prefera să o treacă în uitare din cauza unor elemente indecente cunosc și apreciază povestea lui Eros și Psyche – dacă nu în original, atunci măcar în numeroase opere de artă. Sf. Augustin îi cunoaște opera foarte bine; el recunoaște importanța lui Apuleius ca autor, însă îl respinge ca magician. Apuleius este un taumaturg împotriva căruia credincioșii trebuie puși în gardă. „Dușmanii creștinismului“, spune Augustin (Ep.138), „îndrăznesc să-i așeze pe Apuleius și pe Apollonius din Tyana pe același nivel cu Hristos, ba chiar mai sus decât acesta.“ Dar în aceeași scrisoare vorbește despre Apuleius ca despre un „mare orator“, a cărui faimă este încă vie printre compatrioții săi din Africa. Pentru a-și crea extraordinară sa reputație, Apuleius avea nevoie de o epocă și de o audiență pentru care învățătura și literatura erau decadente, dar nicidecum trecute în uitare. El vădește o curiozitate insațiabilă, deține o rezervă enormă de cunoștințe variate, iar ca orator are o strălucire alimentată de o imaginație uluitoare. Verva, umorul și, mai presus de toate, însuflețirea ce caracterizează Apologia sau Despre magie fac din aceasta o operă remarcabilă. Puține discursuri din Antichitate zugrăvesc mai viu caracterul autorului și viața societății în care acesta trăia. *   „Apuleius se numără printre acele spirite enciclopedice lacome de cunoaștere care pot fi întâlnite la începutul și la sfârșitul civilizațiilor.“ Paul Monceaux   „Sunt pe deplin convins că sufletul omului, mai ales un suflet simplu cum este cel al unui copil, poate, cu ajutorul farmecelor care îl transportă în afara corpului, sau prin miresmele ce-l transpun într-o stare de extaz, fiind adormit, să se ridice până la cunoașterea a tot ceea ce se află în această lume; ca astfel, sufletul poate să uite de corpul său, revenind la starea dintâi, fiind redat adevăratei sale naturi, nemuritoare și divină, după cum bine se știe, și atunci, cuprins fiind de un fel de somn, poate prezice lucrurile din viitor.“ Apuleius (Apologia)